PSD a adus-o pe șefa comunicării din Guvernele Năstase și Ponta să construiască strategia de națională de imagine a partidului, la începutul sesiunii parlamentare de toamnă în care guvernarea Mihai Tudose va avea de gestionat subiecte fi erbinți precum legile justiției, pensiile și fi scalitatea.
Anca Alexandrescu a confirmat, ieri, pentru EVZ, că va conduce strategia de comunicare a PSD, după ce a lucrat atât cu foștii premieri Adrian Năstase și Victor Ponta, cât și cu fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu. Fin cunoscător al bucătăriei interne a partidului, cu care a colaborat două decenii, Alexandrescu și-a construit renumele unei consultant de temut.
Bombele cu ceas
Atenția PSD-ului către întărirea și perfecționarea comunicării partidului apare în contextul în care Guvernul social-democrat este deja amenințat de sindicaliști cu proteste în stradă și de partidele din opoziție cu moțiunea de cenzură.
Cabinetul Tudose este așteptat să lanseze după 1 septembrie, când parlamentarii se întorc din vacanță, noua lege a pensiilor și noile legi ale justiției printre care grațierea, dar și Codul Administrativ care influențează întreaga administrație publică locală. Majorarea redevențelor la gaze și petrol și creșterea accizei la carburant sunt alte domenii în care Guvernul face simulări fiscale și urmează să anunțe o decizie finală.
FOTO: Anca Alexandrescu a revenit în politică după 2 ani în care a condus departamentul de relații publice al KMG Rompetrol
PSD e încercuit
Noua strategie de comunicare a PSD apare și în contextul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut în week-end, la Mamaia, la școala de vară a femeilor social-democrate, că partidul se află sub asalt și că împotriva lui sunt scandaluri „montate”.
„Sunt forţe politice, şi nu numai politice, care vor puterea pe o altă cale decât cea democratică şi cea legitimă (...) Sunt scandalurile montate aproape zilnic împotriva noastră, împotriva noastră ca grup şi împotriva noastră ca persoane (...) Şi vă întreb: De ce ar trebui să cedeze PSD puterea?”, a spus el.
Tot Dragnea a mai atras atenția, în week-end, după o întâlnire cu conducerea partidului, că social-democrații comunică haotic în teritoriu. „Este o comunicare haotică la nivel județean, haotică în sensul că nu este structurată și nu e doar din vina colegilor din județe, ci și din vina centrului. N-au mai organizat conferințe de presă, așa cum trebuie să fie organizate, nu sunt bine structurate conferințele de presă care se mai organizează, prezența la emisiunile locale nu este bine pregătită, ceea ce toată lumea a recunoscut”, a spus el vineri, la Neptun.
Noua ordine PSD vrea să revină acum la organizarea care i-a adus victoria istorică în alegerile parlamentare din 2016. PSD a apelat în iarna anului trecut la o echipă de consultanți israelieni condusă de Moshe Klughaft şi Sefi Shaked. Inventatorii sloganului „Îndrăznește să crezi în România” l-au îmbrăcat pe Liviu Dragnea în cămăși albe și l-au sfătuit să deseneze la tablă, în interviurile televizate, programul de guvernare al partidului.
PSD s-a limitat să prezinte gafele fostului cabinet tehnocrat Dacian Cioloș și consultanții israelieni le-au interzis comunicatorilor partidului să intre în schimburi de replici nervoase cu ceilalți candidați. PSD a câștigat cu 45% din voturi prin evitarea scandalurilor politice și printr-o ofertă electorală îndreptată în special către tineri, mediul on-line și clasa de mijloc.
Training
Noua strategie de comunicare a PSD va cuprinde acum training-uri pentru aleșii locali și liderii organizațiilor județene ale partidului, au relatat, ieri, surse social-democrate pentru EVZ, în care aceștia vor fi instruiți cum să se comporte în emisiunile televizate și să promoveze activitatea guvernamentală pe internet. PSD va mai înființa un Departament de Resurse Umane și va reactiva departamentele de specialitate ale partidului, abandonate după căderea lui Adrian Năstase, în 2005. Partidul va realiza și un recensămînt intern, cu structura membrilor de partid pe vârstă, sexe, ocupație.
Dezastrele de la Palatul Victoria
Paradoxal, după o campanie electorală de succes, fostul cabinet PSD Sorin Grindeanu a întâmpinat probleme majore de comunicare, a recunoscut partidul la acea vreme: OUG 13, cota de impozitare, impozitul pe gospodării, lipsa vaccinurilor, legea salarizării. A fost nevoie ca PSD să le interzică propriilor miniștri să mai facă declarații de presă în alte domenii decât cele pe care le gestionează. Inclusiv actuala guvernare Mihai Tudose a început printr-o gafă de proporții: în timp ce era audiat pentru funcția de ministru de Finanțe, Ionuț Mișa a anunțat desființarea Pilonului 2 de pensii în care se află banii a aproximativ 7 milioane de români. Scandalul public declanșat instantaneu i-a obligat pe premierul Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea, să promită că Guvernul nu are un asemenea plan, iar Mișa a fost nevoit să își ceară public scuze.
Evadare la munte
Premierul Mihai Tudose și-a scos miniștrii la munte, week-end-ul trecut, departe de ochii presei, într-o întâlnire de relaxare. Surse guvernamentale au relatat EVZ că prim-ministrul și-a dorit o întâlnire „fără cravată” care să închege echipa de la Palatul Victoria, aceasta fiind prima „socializare” dintre miniștri de la preluarea mandatului. Tudose le-a cerut miniștrilor să aibă curajul să organizeze săptămânal câte o conferință de presă, spun sursele citate. În ciuda remarcilor aspre pe care le-a adresat miniștrilor în fiecare ședință de Guvern, premierul nu și-a tras niciun coleg de urechi în team-bulding-ul de la munte. „Nu a fost nimeni scos la tablă, criticat, miniștrii și-au prezentat activitatea, a fost o întâlnire foarte pozitivă, s-au luat notițe”, ne-au relatat surse guvernamentale prezente la Sinaia.