PSD l-a înlocuit pe Iliescu cu iubita lui Dragnea!

Pentru prima oară după 1990, o parteneră de viață a unui președinte de partid ocupă la Congresul formațiunii un fotoliu în prezidiul central, în timp ce toți foștii lideri ai partidului lipsesc de la reuniune.

PSD i-a rezervat partenerei de viață a președintelui PSD Liviu Dragnea, Irina Tănase, un loc central în primul rând al Sălii Palatului din Capitală, unde se desfășoară Congresul extraordinar al formațiunii politice în prezența a aproximativ 4.000 de membri de partid.

„Geografia scaunelor” de la o asemenea ședință reflectă centrele de putere din respectiva formațiune politică.

Cu cât un membru de partid are o influență mai mare în formațiunea respectivă, cu atât el ocupă un loc mai în față în sală.

De asemenea, în dreapta și în stânga președintelui de partid iau loc, în mod tradițional, principalii săi colaboratori din partid și acei lideri cei care ocupă cele mai importante funcții.

Irina Alexandra Tănase (25 de ani) a fost așezată la Congresul PSD în primul rând al prezidiului, pe un fotoliu central, între primarul Capitalei, Gabriela Firea, și ministrul de Interne, Carmen Dan. La toate ședințele de partid, primul rând este destinat în exclusivitate liniei de forță care conduce partidul.

Irina Tănase s-a întreținut în special cu Gabriela Firea în timpul Congresului dar a vorbit și cu ministrul de Interne.

O parte din miniștrii PSD au stat în spatele partenerei lui Dragnea.

Ministrul de Finanțe al României, Eugen Teodorovici, nu a fost amplasat în primul rând și a stat pe scaunul din spatele Irinei Tănase. Tot în spatele iubitei lui Dragnea au stat, printre alții, miniștrii de la Economie (Dănuț Andrușcă), mediu de afaceri și IMM-uri (Radu Oprea) sau pentru Românii de pretutindeni (Natalia Intotero).

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și-a refăcut viața personală după divorțul de prima soție, Bombonica, și se gândește să o ceară în căsătorie pe actuala sa parteneră care este cu 30 de ani mai tânără decât el.           

Absențe

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu (88 de ani) nu a venit, sâmbătă, la Sala Palatului din Capitală, unde se desfășoară Congresul extraordinar al social-democraților.

Este pentru prima oară în istoria post-decembristă a formațiunii când fondatorul PSD lipsește de la un Congres al formațiunii.

Așa cum a relatat EVZ, un rol în absența acestuia l-a jucat și starea de sănătate a fostului președinte al României.

Nu doar Iliescu absentează de la Congresul PSD.

La eveniment nu participă niciunul dintre foștii președinți ai partidului. Foștii lider social-democrați Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta lipsesc și ei de la Congresul PSD.

Fostul premier Victor Ponta a explicat pe Facebook că nu participă la Congresul PSD pentru că Liviu Dragnea ar fi „confiscat” partidul şi „îl foloseşte doar pentru propria sa putere şi îmbogăţire”, pentru „promovarea oamenilor săi fideli de la Teleorman” şi „pentru a se apăra de răspundere în faţa legii".

El a postat și un discurs pe care ar fi vrut să-l spună în Congres, discurs în care apreciază că PSD „se află acum în faţa celui mai mare pericol din existenţa sa, acela de a-şi pierde ideologia, valorile pe care alegătorii săi le-au apreciat, încrederea oamenilor pe care îi reprezintă şi capacitatea de a insufla speranţa în viitor”.