Social-democraţii sunt gata să facă un troc cu puterea: Traian Băsescu să dea astăzi un semn că blamează votul fraudat de Roberta Anastase pe legea pensiilor, în schimbul deblocării lucrărilor de la Camera Deputaţilor şi a dezbaterilor pe legea educaţiei şi a cea a pensiilor.
La scurt timp de la finalizarea discursului preşedintelui Traian Băsescu în parlament, liderul PSD a reacţionat. Victor Ponta a comentat astăzi că moratoriul propus de preşedintele Traian Băsescu în parlament reprezintă "un mesaj clar pentru schimbarea Robertei Anastase" de la şefia Camerei Deputaţilor. Înainte de mesajul şefului statului, Ponta declara: "Dacă vrea ca cele trei lege, despre care vorbeşte tot timpul, dar uită să spună că sunt blocate din cauza lui şi din cauza prezenţei şi încăpăţânării cu care Roberta Anastase este ţinută în fruntea Camerei şi a nenumăratelor funcţii care se dau celor care au trădat PSD şi PNL ca să susţină guvernului, soluţia este în mâna lui Traian Băsescu. Dacă vrea să o folosească şi să se gândească la ce e bine pentru Ronmânia poate să o facă astăzi la ora 15.00". PSD şi PNL nu au participat la discursul lui Băsescu Liberalii şi social-democraţii susţin că şeful statului şi-a pierdut rolul de mediator între instituţiile statului, aşa încât nu au participat astăzi la şedinţa de plen în care Traian Băsescu a adresat un mesaj parlamentului. "Nu mai departe de acum săptămâna trecută preşedintele a afirmat că parlamentul nu ţine cont de interesul naţional(...) Preşedintele este ultimul care ar trebui să vorbească despre interesul naţional. Având în vedere acest comportament, acest discurs al preşedintelui care sfidează una dintre instituţiile fundamentale considerăm că este inoportună prezenţa noastră la mesajul preşedintelui pe probleme de politică internă", a anunţat deputatul PNL Călin Popescu-Tăriceanu. Deputaţii PSD şi PNL s-au retras încă de dimineaţă de la lucrările plenului, şedinţa fiind condusă de Roberta Anastase. Opoziţia cere în continuare demisia democrat-liberalei de la şefia Camerei Deputaţilor, blocând în ultimele două luni şi şedinţele Biroului Permanente. "PDL are la îndemână soluţia corectă, şi anume aceea de a o înlocui pe Roberta Anastase", a mai spus Tăriceanu.