Evenimentul Zilei > Politica > PSD i-a câștigat timp lui Florin Cîțu. Moțiunea se votează după pronunțarea Curții Constituționale
PSD i-a câștigat timp lui Florin Cîțu. Moțiunea se votează după pronunțarea Curții Constituționale

PSD i-a câștigat timp lui Florin Cîțu. Moțiunea se votează după pronunțarea Curții Constituționale

Moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și Partidul AUR va fi citită în plenul Parlamentului astăzi, joi, 9 septembrie. Aceasta va fi supusă la vot, însă, după ce Curtea Constituțională se va pronunța cu privire la contestația guvernului.

Premierul Florin Cîțu a câștigat timp, cel mai probabil, până la alegerile interne, programate pentru 25 septembrie.

În cadrul ședinței Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților s-a stabilit ordinea de zi pentru ședința de plen. Astfel, parlamentarii au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită în cursul acestei zile, joi, de la ora 16.00.

Cu 16 voturi pentru și 5 voturi împotrivă s-a aprobat ca citirea moțiunii de cenzură, un pas esențial pentru a se ajunge la votarea acesteia să se facă în cursul acestei zile.

În schimb, votul va fi dat, abia după ce se va pronunța Curtea Constituțională pe contestația formulate de Guvernul Cîțu.

PSD și UDMR i-au câștigat timp lui Florin Cîțu

În cursul şedinţei, UDMR a propus ca moţiunea să fie dezbătută după decizia Curţii Constituţionale cu privire la conflictul juridic Guvern –Parlament. Iar această propunere a fost adoptată şi cu voturle PSD şi PNL.

Președintele Senatului, Anca Dragu, a comentat decizia conducerii celor două camere parlamentare și a spus că se fac eforturi pentru a bloca moțiunea de cenzură.

PNL și PSD folosesc toate tertipurile pentru a împiedica moțiunea de cenzură. La propunerea UDMR s-a votat amânarea dezbaterii și votulului moțiunii de cenzură până la decizia CCR. Această așteptarea nu are niciun rost”, a spus Anca Dragu.

În acest moment, nu poate fi estimată data la care va avea votul asupra moţiunii. CCR a stabilit ca părţile implicate să transmită până pe 15 septembrie punctele de vedere referitor la sesizarea Guvernului privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR. Urmează ca după această dată să fie stabilit termenul de judecată.

În aceste condiții, este foarte posibil ca votul pe moțiunea de cenzură să se dea după 25 septemnbrie, data alegerilor interne din PNL. Astfel, Florin Cîțu rămâne la conducerea guvernului și își păstrează prima șansă în fața lui Ludovic Orban.

Marcel Ciolacu, despre „inventarea” unui dosar „Nu mi-e frică de nimic” 
Marcel Ciolacu, PSD

PSD se justifică pentru votul din birourile reunite

Senatorul PSD Lucian Romașcanu s-a justificat în legătură cu decizia PSD prin care i-a câștigat timp lui Florin Cîțu.

„Baza legală e că termenul e după trei zile. Asta nu înseamnă că trei zile, ci după trei zile. E necesar să așteptăm decizia CCR să nu ne trezim că avem un premier și e demis ilegal și vine CCR și îl repune în funcție și avem doi premieri. Eu v-am explicat care e situația. Noile dezvoltări de pe scena politică incluzând această contestație la CCR ne-au influența decizia. Scopul PSD e să dărâme acest guvern cât mai repede, dar respectând legea. Lucrurile sunt foarte clare. Acest guvern va pleca, este deja plecat în acest moment, trebuie doar să respectăm legea”, a declarat Lucian Romașcanu.

La rândul său, într-o intervenție televizată, Marcel Ciolacu a precizat că PSD nu face decât să respecte Constituția. El a precizat că este normal să se aștepte răspunsul CCR pe contestația formulată de guvern.

„Preşedintele Camerei şi Senatului ar fi trebuit să convoace plen comun fără decizia BPR. Nu înţeleg de ce Orban a anunţat Guvernul după cinci zile. În acest moment au toate funcţiile în statul român. (…) PSD respectă legile ţării. E normal să aşteptăm răspunsul CCR. Nu am comentat niciodată o decizie a CCR, chiar dacă mi-a convenit sau nu”, a susţinut Ciolacu.

Alina Gorghiu, PNL

Alina Gorghiu, discurs asemănător celui al PSD

Senatoarea Alina Gorghiu spune că decizia luată de birourile permanente este perfect legală. Alina Gorghiu a venit cu un discurs asemănător celui al senatorului Romașcanu, explicând de ce trebuie amânat votul pe moțiunea de cenzură.

„BPR a aprobat citirea moțiunii toxice depuse de USR-AUR. A urmat o propunere ca dezbaterea și votul pe moțiune să aibă loc după ce CCR se va fi pronunțat pe moțiune. Argumentul este că e anormal să supui la dezbatere o moțiune care să ducă la căderea unui guvern, și mai apoi CCR să spună că moțiunea nu era legală. Cred că deciziile BPR câtă vreme sunt constituționale nu văd de ce să existe precedent. Propunerea colegului de la UDMR a fost susținută de colegii mei”, a spus Gorghiu care nu a putut explica pe ce bază legală se întemeiază decizia.

Pe de altă parte, Alina Gorghiu susține că nu este nici o alianță între PSD și PNL pentru susținerea guvernului Cîțu. Ea spune că ar fi vorba doar de o declarație a USR și AUR. Aceasta cu toate că alianța cu PSD a fost denunțată chiar de un grup de parlamentari liberali, în urmă cu câteva zile.

„Dacă ar fi adevărat, ar fi foarte grav. Este o declarație făcută de colegii din USR și AUR pentru a ascunde alianța lor”, a spus Gorghiu despre o alianță între PSD și PNL.

Florin Citu, PNL

AUR va sesiza Curtea Constituțională

Senatorul AUR, Rodica Boancă, a explicat că Partidul AUR va contesta la Curtea Constituțională decizia luată în Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților. Astfel, conducerea celor două camere au decis să amâne dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură.

Senatorul consideră că această decizie încalcă Constituția și tocmai de aceea se va ajunge cu o contestație la CCR.

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: