Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, face apel la cetăţeni să participe joi la mitingul organizat de formaţiunea sa politică, protest care să se constituie într-un semnal de alarmă tras la adresa guvernanţilor în ceea ce priveşte soarta celei mai importante ramuri economice a judeţului, Complexul Energetic Oltenia (CEO).
Cârciumaru a precizat – potrivit Agerpres – că PSD Gorj rămâne consecvent ideii de păstrare a sediului social al Complexului Energetic Oltenia la Târgu-Jiu.
Un miting de amploare
„Fac apel către toţi cetăţenii din municipiul Târgu-Jiu cât şi din judeţul Gorj ca joi, la ora 17.00, în Piaţa Prefecturii, să fie alături de noi la organizarea unui miting de amploare şi să tragem un semnal de alarmă pentru actualul guvern, pentru parlamentari, pentru ministrul Energiei că nu ne este indiferentă decizia de a muta sediul CEO la Bucureşti, că nu ne este indiferentă activitatea pe care o desfăşoară complexul, pentru că, până la urmă, CEO nu reprezintă numai populaţia din judeţul Gorj, ci reprezintă un sistem energetic pe cărbune. (...)
„Să tragem un semnal de alarmă!”
Cei care au luat decizia de a muta sediul la Bucureşti şi-au dat seama că nu este chiar cea mai bună decizie pe care au luat-o, au revenit, dar noi trebuie să mergem mai departe, să tragem un semnal de alarmă şi mai puternic pentru că este vorba de activitatea din sistem per ansamblu, este vorba de o regiune care va fi afectată dacă acest complex nu este organizat bine şi nu funcţionează bine în continuare”, a declarat Florin Cârciumaru.
Ponta absentează
Preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a precizat că fostul premier Victor Ponta nu va fi prezent la mitingul de joi. „Eu am discutat personal cu domnul Victor Ponta şi a spus foarte clar: „Am susţinut, susţin în continuare, nu cred că e cazul să vin la miting, să dau o conotaţie politică sau o interpretare de radicalizare a pretenţiilor mele de a fi prim-ministru în continuare'. A spus, vă citez: 'Vă ajut în tot ce trebuie să faceţi şi trebuie să salvăm Gorjul”, a afirmat Călinoiu.