Până acum, Dăncilă este singura care și-a anunțat candidatura pentru preluarea conducerii formațiunii. Ea spune că este foarte important mesajul pe care PSD îl va da la acel congres, de aceea pregătește minuțios strategia și a considerat că o ieșire la mare este o alegere inspirată. Vor fi și negocieri, deoarece vor încă două funcții vor fi puse la bătaie. Potrivit surselor politice, pentru funcția de președinte executiv ar fi interesați Marian Oprișan, Titus Corlățean, Ecaterina Andronescu și Daniel Suciu. Pentru postul de secretar general și-a anunțat intenția de a candida Robert Cazanciuc. Însă, surse din PSD susțin că și Codrin Ștefănescu ar vrea să-și recâștige poziția. De asemenea, Felix Stroe ar aspira și el la funcție.

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a spus că merge la reuniune deoarece se discută modificările făcute la Statut care urmează să fie validate în CEx. El spune că nu vede că ar fi prea mare bătaie pe funcții și că partidul se va reforma la congresul ordinar, când vor avea loc alegeri în toate structurile.

Singur în Opoziție

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță s-a declarat resemnat. Într-o declarație pentru EvZ, Negoiță a explicat de ce nu merge la team buildingul premierului. „Este pe model Dragnea. Eu sunt din ce în ce mai detașat, să facă ce vor. PSD se îndreaptă într-o direcție greșită, dar eu nu mai pot face nimic. Am fost singurul care am votat ieșirea de la guvernare, ei vor să rămână, atunci poate știu ei mai bine, dar un partid nu se reformează la guvernare. Acum, PSD este o gașcă, nu o echipă, dar eu nu mai pot face nimic”, a spus Negoiță. Acesta a adăugat că dacă s-ar strădui, poate ar reuși să mai adune 2-3 oameni lângă el, dar nu vrea. Întrebat ce atuu-uri are Viorica Dăncilă, primarul de la 3 a spus că, printre altele, are mai mult de 20 de miniștri, 100 de secretari de stat, peste 100 de subsecretari de stat, 40 de prefecți și tot atâția subprefecți.

 

Te-ar putea interesa și: