Arestarea fostului premier Adrian Năstase a fost subiectul unor lungi dezbateri în interiorul PSD, iar mai multe nume importante au cântărit mai multe ipoteze cu privire la interesele care ar putea fi în spatele acestui fapt. Secretarul general-adjunct al formațiunii, Codrin Ștefănescu a vorbit despre o întâlnire ilustrativă pe care a avut-o cu fostul președinte Traian Băsescu în acest sens, moment în care liderul actual al PMP i-a sugerat să se uite în interiorul partidului pentru a vedea numele care și-au dorit ca Năstase să fie închis.
Pentru început, Ștefănescu a vorbit despre „lista neagră”, pe care ar fi incluse mai multe nume importante care se opun „sistemului lui Băsescu”.
„Toți știam că există o listă neagră făcută de noua Securitate, la comanda lui Băsescu”, a susținut Codrin Ștefănescu, într-un interviu pentru DCNews.
„Lista cuprindea cel puțin 30-40 de nume, între care pricipalele voci anti-sistem din partid, liderii organizațiilor județene cu rezultate bune în alegeri, membri PSD cu funcții (președinți de CJ, primari de mari municipii - n.r.)”, a mai spus secretarul general-adjunct al formațiunii.
Codrin Ștefănescu a continuat prin a vorbi despre arestarea unui lider de mișcări, care ar fi putut organiza contra-manifestații pentru protestele #Rezist.
„Prima arestare din PSD a dat confirmarea că lista există. Au luat omul care se ocupa de organizarea mitingurilor anti-sistem, Dorin Lazăr Maior. El era președintele Blocului Național al Revoluționarilor și a fost organizatorul mitingurilor împotriva lui Băsescu și a Noii Securități. Dorin a organizat mitingul pro-Arafat, atunci când Băsescu îi ceruse demisia la televizor. De aici, din acest moment, se creează valul în favoarea USL.
Revenind la momentul arestării lui Dorin Lazăr Maior, de ce a fost importantă această mișcare? Pentru că din acel moment nu am mai avut contrapondere la #rezist. Dorin putea să mobilizeze în stradă 20.000 de oameni. Cât de important a fost pentru ei dacă l-au urmărit până în Dubai? Ca să-l aresteze l-au vânat cu toate forțele, l-au anihilat pentru a elimina mișcările de protest, altele decât cele organizate de ei”, a afirmat Ștefănescu.
În fapt, cea mai importantă mișcare a fost arestarea lui Adrian Năstase, a susținut secretarul PSD.
„Arestarea lui Adrian Năstase a deschis Cutia Pandorei și a permis Sistemului să realizeze și să pună în aplicare ce aveau în plan cu lista neagră. Asta era premisa: dacă poate fi arestat fostul prim ministru, omul care ne-a dus în NATO și a încheiat negocierile cu UE, atunci poate fi ridicat oricine ne stă în cale. Bun, ce nu am știut a fost că lista neagră era negociată cu colegi de-ai noștri, din PSD. Și eu, și Vanghelie, și Olguța și Șerban Nicolae și mulți alții am înțeles că aceste arestări care se pregăteau atunci erau menite să destructureze partidul. Auzisem zvonuri că în PSD sunt acoperiți, că se încearcă înlocuirea președinților de CJ, a primarilor, cu acești acoperiți, cu apropiați ai Sistemului.
Nu am avut acces la informații privind mesele, sindrofiile la care negociau cu ai noștri înlocuirea unor actori politici cu alții, prin arestarea curaților și promovarea infiltraților”, a relatat politicianul.
Discuția unică pe care Ștefănescu a avut-o cu fostul președinte Traian Băsescu a fost una marcată de tensiuni, dar din care social-democratul a aflat mai multe detalii despre arestarea lui Năstase.
„În 2016, am avut prima și singura discuție cu Traian Băsescu, în contextul în care se purtau negocieri pentru majorități în Consiliile Județene. Traian Băsescu mi-a reproșat că l-am înjurat și am spus că e răul absolut, creatorul sistemului toxic. De ce ai lansat aceste teorii, m-a întrebat Băsescu? I-am răspuns că nu-l iert pentru arestarea lui Adrian Năstase. El mi-a replicat: Întreabă-i pe ai tăi din PSD. L-au dat pe tavă. Ei au decis acest lucru, mi-a spus Băsescu”, a spus secretarul general.
Ștefănescu este sigur că asistăm la o încercare de anihilare a PSD.
„În ultimii ani de zile, în PSD au circulat două teorii: cine critică conducerea sau pune întrebări incomode vis-a-vis de colaborarea cu Binomul, sfârșește prin a avea dosar sau a fi arestat; cei anchetați și schimbați urmează să fie înlocuiți cu oameni din PSD susținuți de Sistem. L-am întrebat pe Ponta, în 2015, despre acest lucru. Mi-a răspuns că este o teorie falsă. Cum, Victore, când cad unul după altul? Mi-a spus că sunt eu virusat, și îmi toarnă în minte otravă Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea, cu care țineam foarte aproape, simțind amândoi pericolul pentru partid și că ne suflă în ceafă noua Securitate, mă ruga des să nu mă expun prea mult. Și să fiu vigilent în ceea ce privește prieteniile, relațiile, discuțiile, că simte că amândoi suntem pe lista neagră. Când, în n2015, Ponta m-a rugat să intru în Guvern și am refuzat, Dragnea a răsuflat ușurat. Mi-a zis că am luat o decizie foarte bună în condițiile în care simte că dacă acceptam urma să mi se însceneze ceva.
Punând cap la cap toate aceste lucruri și multe discuții cu colegii, rezultă un singur lucru. În toți acești ani, în care unii chiar se băteau cu sistemul și erau supuși unor presiuni, inclusiv legate de familie, la vârful partidului unii colegi de-ai noștri se întâlneau în mod regulat la mese informale...în aceste întâlniri ilegale puneau la cale inclusiv destructurarea PSD prin arestarea liderilor. Ce s-a spus până astăzi este doar o fărâmă de adevăr și mi-e teamă că, atunci când se va afla tot, va fi extrem de dificil pentru noi, ca partid, să explicăm sutelor de mii de membri și milioanelor de votanți care au fost alături de noi în lupta cu Sistemul lui Băsescu”, a încheiat Codrin Ștefănescu.