LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru Dragnea. DEMISII în MASĂ din PSD. Mutarea la care nu se AȘTEPTA NIMENI

Vineri, deputatul Oana Silvia Vlăduca a anunțat că părăsește PSD și își va continua activitatea în Pro România, formațiunea lui Victor Ponta. Într-un mesaj pe Facebook, aceasta a notat că „partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast”.

„Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii și-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast. În atare condiții, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat și AM HOTĂRÂT SĂ MĂ ALĂTUR LUI VICTOR PONTA ȘI PRO ROMÂNIA! Nu e deloc ușor să o iau de la capăt, dar sunt puternică și nu mă feresc de muncă. Așa am crescut de mică și așa am înaintat în viață”, a scris Vlăduca pe Facebook.

Reamintim că în ultima vreme, PSD a pierdut, în defavoarea partidului lui Ponta, nume grele precum Corina Crețu – care în repetate rânduri a lansat atacuri la Guvern referitor la problema absorbției fondurilor europene-, Mihai Tudose, fostul premie, iar joi seară, și deputatul Georgian Pop și-a anunțat demisia. „PSD a avut succese foarte mari pentru că a fost partidul oamenilor competenți. Faptul că suntem în februarie și nu avem încă un buget arată lipsa de competență. Foarte multe promovări n-au fost făcute pe principiul competenței. Eu sunt convins pro-european și pro-atlantist. Acolo e locul României. Nu pot pune face parte dintr-un proiect care pune sub semnul întrebării drumul european și atlantic al României. În PSD au fost și au rămas foarte mulți oameni competenți și de valoare, din păcate sunt complet marginalizați. Am constatat cu tristețe că nu pot fi schimbate în bine lucrurile din interior. Cine ia decizii în PSD? Dragnea, Vâlcov, Codrin Ștefănescu este noua conducere aleasă”.

Reamintim că tot vineri și primarul oraşului Simeria (Hunedoara), Emil Rîşteiu, a decis să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD şi să își continuie cariera politică în partidul fostului premier.