DOLIU în POLITICĂ. Un lider PSD a MURIT la doar 37 de ani. ANUNȚUL a fost făcut de FIfor

Doliu în PSD! Marți dimineață, Mihai Fifor a anunţat decesul lui Cristian Videscu, fost secretar de stat în Guvernul Grindeanu, fost consilier în CJ Arad, vicepreşedinte PSD Arad.

„Ne-a parasit, nedrept de repede, prietenul si camaradul nostru Cristian Videscu. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, suflet frumos!", a scris Mihai Fifor pe Facebook.

Potrivit aradon.ro, tânărul Cristian Videscu, fost consilier județean, secretar de stat în cadrul Departamentului Centenar, a pierdut lupta cu o boală crâncenă la doar 37 de ani. Din primele informații, se pare că arădeanul se afla internat în spital la Timișoara, unde, din păcate, a fost răpus chiar în noaptea de luni spre marţi.

Cristian Videscu a fost unul dintre tinerii din PSD Arad care a avut o avctivitate remarcabilă în politică și a reușit să urce, treptat, până la nivelul de secretar de stat. În urmă cu 13 ani a intrat în rândul PSD, fiind rând pe rând președinte al Organizației Locale nr. 25 PSD Municipiul Arad; coordonator PES activists Arad; coordonator al Departamentului sinteză și Comunicare Publică înființat la nivelul Consiliului Organizației Județene PSD Arad; șef al Biroului de Presă al PSD Arad; secretar în cadrul Secretariatului Executiv al organizației Județene PSD Arad, coordonator al Direcției Organizare – Structuri Interne; vicepreședinte PES activists România pentru Regiunea V Vest; vicepreședinte al Organizației Județene PSD Arad. De asemenea, în iunie 2016, Videscu a fost ales pe listele consilierilor județeni PSD, poziție pe care a ocupat-o până în februarie 2017 când a plecat la București pentru a fi numit secretar de stat în cadrul Departamentului Centenar.

Pe lângă activitatea politică, Cristian Videscu a fost implicat și în mass-media, fiind editor atât în cadrul cotidianului „Agenda”, cât și a publicației „Flacăra Roșie”.