PSD, de acord cu referendumul, nu cu Nicușor Dan

Lucian Romașcanu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

PSD nu este de acord cu felul în care ar vrea primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, să schimbe organizarea în București, dar a anunțat că nu se va opune, în Consiliul General, organizării unui referendum.

PSD e de acord să se facă referendum, dar e contra propunerilor lui Nicușor Dan

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că partidul este de acord cu exerciţiul democratic, dar că nu este neapărat de acord cu modul în care vrea Nicuşor Dan să reorganizeze Bucureştiul după referendum. Romașcanu a declarat că PSD va susţine, în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), declanșarea referendumului, dar că de acolo încolo e treaba primarului să organizeze consultarea populară, așa cum miniştrii de Justiţie şi de Interne sunt responsabili de elaborarea actelor normative necesare.

„Să vedem dacă alegătorii vor fi de acord să îşi desfiinţeze primarii de sector pe care tocmai i-au votat”, a purtătorul de cuvânt al PSD.

„E foarte important să spunem că suntem de acord cu exerciţiul democratic, nu suntem de acord neapărat cu modul cum vede Nicuşor Dan mai departe Bucureştiul, în urma răspunsului acelei întrebări”, a declarat Romașcanu, la Prima News.

Acuzații pentru PNL

„Eu tot aud la tot pasul că PSD vrea să ia toată puterea, dar dacă îl aud pe domnul Ciucă că dânsul vrea să câştige, premier la dânsul are cinci nume, domnul Nicuşor Dan vrea să dea el avizele pentru tot ceea ce se construieşte, să împartă el banii la sectoare, deci, chiar tot aşa, la Nicuşor Dan, nu ştiu, să vedem dacă alegătorii vor fi de acord să îşi desfiinţeze primarii de sector pe care tocmai i-au votat”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD

Exerciţiul democratic trebuie să aibă loc şi există dispoziţii legale care permit acest lucru, a mai spus Romașcanu.

Referendumul lui Nicușor Dan ar putea fi ignorat de politicieni, precum cel făcut de Băsescu

Dar aici lucrurile devin problematice, pentru că deja fostul politician PSD Toni Greblă, în prezent președintele Autorității Electorale Permanente, a declarat că referendumul local nu se poate organiza concomitent cu alegerile prezidențiale sau parlamentare.

Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook

În plus, Greblă susține că rezultatul referendumului nu ar fi obligatoriu, așa cum s-a întâmplat și cu cel organizat de Traian Băsescu privitor la parlamentul unicameral, și ale cărui rezultate, deși electoratul a votat în favoarea lor, nu au fost aplicate nici până azi. Așa că, indiferent ce vor vota bucureștenii la referendum, cel mai probabil nu se va schimba nimic.

Lucian Romașcanu a mai spus că, probabil, referndumul din Capitală va trebui organizat separat. „Nu ştiu dacă se permit în aceeaşi circumscripţie electorală, vom vedea ce discuţii vor fi, din partea Guvernului vor trebui să răspundă la acest lucru ministerul Justiţiei şi ministerul de Interne”, a spue el.

Reamintim că primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că vrea să organizeze un referendmu în care să-i întrebe pe bucureșteni dacă sunt de acord ca toate autorizațiile de construcție din oraș să fie date de primarul general. O a doua chestiune ar fi dacă locuitorii sunt de acord ca primarul Capitalei să împartă bugetul pentru sectoare.