Editura Evenimentul si Capital

Culisele viitoarei guvernări: Grupul de la Cluj face valuri în PSD

Ioan Rus se pregătea în 2014 să ajungă șeful SRI FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Autor: | | 2 Comentarii | 1298 Vizualizari

Frăţia Ioan Rus - Vasile Dîncu încearcă să câştige un rol influent în viitoarea guvernare din iarnă. Aceștia sunt gata să sprijine atât PNL cât şi PSD

Celebrul „Grup de la Cluj” din PSD, înfiinţat la începutul anilor 2000, riscă să ajungă pentru prima oară într-un con de umbră în politica mare. Surse din PSD au explicat EVZ că „sforarii” transilvăneni încearcă să intre în graţiile Cotroceniului şi sunt gata să contribuie la formarea viitorului Guvern, indiferent dacă acesta va fi format de PNL sau de PSD. Unul din membrii frăţiei clujene este vehiculat ca variantă de prim-ministru.

Audienţe private

Majoritatea liderilor de la Cluj se ocupă acum cu „audienţe private”, ne-au relatat surse din PSD. Căderea fostului premier Victor Ponta, atent la sfaturile „sforarilor” transilvăneni, a reprezentat o lovitură pentru aceştia. Fostul ministru Ioan Rus s-a retras din reflectoarele politice şi are cariera pecetluită după ce le-a făcut „curve” pe soţiile românilor care muncesc în străinătate. Un alt exponent al frăţiei clujene, fostul procuror general Ilie Botoş, şi-a jucat ultima partitură ca secretar de stat în Guvernul Ponta. Ginerele lui Rus, Vasile Puşcaş (fost negociator-şef cu UE), s-a retras de ani buni la catedră, la Universitatea Babeş- Bolyai.


FOTO: Vasile Dîncu, ideologul PSD, nu ar refuza funcţia de premier dacă Klaus Iohannis i-ar da o majoritate FOTO: NICU DÎRDÎIAC



Susţinut de clujeni, cel mai longeviv şef al spionajului MAI, Virgil Ardelean, şi-a pierdut şi el influenţa, iar DNA urmăreşte penal foşti şefi ai serviciului apropiaţi de acesta. Unul dintre aliaţii de top ai frăţiei de la Cluj şi un lider influent în Capitală, Ilie Sârbu a dispărut total din peisajul politic, în spatele unui scaun la vârful Curţii de Conturi. Aflat şi el în cercul transilvănean, fostul vicepremier Gabriel Oprea este urmărit penal după ce era să ajungă premier.

Noua lance

Sociologul Vasile Dîncu, apropiat de Ioan Rus, a preluat acum ştafeta grupului de la Cluj. Ajuns vicepremier, Dîncu este prieten cu liderul PSD Liviu Dragnea şi vrea să ajungă prim-ministru la iarnă. Cea mai înaltă funcție publică deținută de un clujean a fost șefia SRI obținută de George Maior, în prezent ambasador în SUA. Acesta s-a întâlnit în ultima perioadă în România cu mai mulți ambasadori printre care cel american Hans Klemm.

Secretul succesului

„Grupul de la Cluj” s-a format în mandatul fostului premier Adrian Năstase şi a devenit, an de an, mai puternic. Din punct de vedere politic, clujenii nu au ajutat niciodată PSD cu voturi, dar au ştiut mereu să joace în tabăra câştigătoare din partid. „Sforarii” transilvăneni au contribuit la debarcarea lui Ion Iliescu, la alegerea lui Mircea Geoană, au sărit în barca lui Victor Ponta şi acum se apropie de Liviu Dragnea. Asul din mâneca acestora a fost apartenenţa la un cerc influent, format din membri ai tuturor partidelor, în care circulau informaţii-cheie.

Mircea Badea, ATAC dur la Liviu Dragnea. Ce l-a enervat pe realizatorul TV: Nu mi-a dat nimeni un capat de ata

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI