PSD ia în calcul o contramanifestație în ziua moțiunii de cenzură

Există „mari șanse” ca susținători ai Guvernului PSD-ALDE să organizeze miercuri, în fața Parlamentului, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, o manifestație pro-guvernamentală.

„Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii", a anunţat, luni seară, liderul PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda.

PNL şi USR le-au cerut simpatizanţilor lor să fie prezenți, în fața Palatului Parlamentului, în ziua votului moţiunii de cenzură.

Parlamentarii PSD - ALDE vor asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota. Liberalii vor vota cu bilele la vedere.

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Dragnea - Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iniţiată de PNL, a fost prezentată luni în plenul Parlamentului, iar miercuri va fi supusă votului plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Pentru adoptarea moțiunii de cenzură este nevoie de votul a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor și deputaților. Dacă moțiunea de cenzură trece, Guvernul este demis.