După ce social-democraţii au anunţat că vor ataca Legea pensiilor la Curtea Constituţională şi liberalii vor contesta actul normativ, acuzând că încalcă legea fundamentală.
Liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că liberalii vor sesiza Curtea Constituţională cu privire la legea pensiilor, precizând că demersul lor este unul distinct faţă de cel similar al social-democraţilor. "Cel mai probabil mâine cred că va fi gata sesizarea CCR cu privire la legea adoptată ieri în Camera Depuaţilor. Mâine o să facem o prezentare mai pe larg. (...) E un demers complet separat de cel al PSD", a precizat Tăriceanu, citat de Agerpres.
Întrebat care sunt motivele pentru care PNL contestă legea privind sistemul unitar de pensii, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este vorba de o serie de chestiuni legate de vârsta de pensionare. "Să se înţeleagă bine că peste tot în lume există două sisteme de pensii care funcţionează în paralel. Un sistem de pensii să îi zicem social, şi unul privat, paralel, care ar trebui şi în România să ia amploare în aşa fel încât presiunea pe buget să fie cât mai mică şi unde oamenii să poată să cotizeze în funcţie de posibilităţile pe care le au astfel încât şi pensia, la atingerea vârstei de pensionare, să fie în raport cu ceea ce a cotizat. Să nu mergem pe un sistem egalitarist care nu ţine seama de contribuţiile diferenţiate pe care unii le-au avut la sistemul de pensii, care duce la egalizare în jos şi care mi se pare profund incorectă", a mai spus liderul PNL. PSD contestă separat la CCR Legea pensiilor "Specialiştii noştri din Departamentul juridic al PSD analizează posibilitatea atacării legii pensiilor la CCR. Sunt câteva motive pentru care noi considerăm că legea încalcă Constituţia - desfiinţarea pensiilor ocupaţionale, dar şi cuprinderea în sistemul public a judecătorilor", a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Ioan Cindrea, citat de Agerpres. PSD-iştii se arată îngrijoraţi de creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Prin această reglementare, femeile vor fi nevoite să muncească de acum cu peste şase ani mai mult până la pensie. Social-democraţii mai sunt nemulţumiţi şi de respingerea creşterii punctului de pensie la 45%, de creşterea vârstei de pensionare la femei la 65 de ani, dar şi de introducerea pensiilor ocupaţionale în sistemul public de pensii, fapt ce ar duce la creşterea deficitului. Deputaţii PSD, dar şi cei ai PNL, au cerut ieri, în timpul dezbaterilor din plenul Camerei majorarea punctului de pensie la 45%. Propunerea a fost însă respinsă, astfel că punctul de pensie rămâne la 39% , respectiv 732,8 lei. Lovitură dublă: pensii şi Anastase Liderul PSD Victor Ponta a menţionat că sesizarea pe Legea pensiilor va ajunge la Curtea Constituţională cel mai probabil vineri. Pe lângă atacul atacul de neconstituţionalitate a acestui act normativ, social-democraţii vor formula şi o sesizare împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. "Strângem dosarul fraudelor Anastase. Nu este prima dată când votul în Camera Deputaţilor este fraudat. Aseară Roberta Anastase a anunţat un vot de peste 170, în timp ce pe toate imaginile filmate de televiziuni se puteau număra cel mult 80 de deputaţi prezenţi în plen. Vom strânge la acest dosar al fraudelor Anastase toate voturile viciate şi vom depune acest dosar şi la Camera Deputaţilor şi la instituţiile abilitate ale statului. Va veni momentul când doamna Anastase va răspunde nu doar politic pentru aceste fraude, ci şi juridic", a declarat Ponta, citat de Mediafax.