Conferința Extraordinară Judeţeană a Organizaţiei PSD Constanţa a adoptat o rezoluție privind susținerea premierului Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte al Partidului Spocial Democrat, la Congresul din 29 iunie. Iar liderul local al PSD Constanța, Felix Stroe, este propus pentru funcția de secretar general, la nivel național, al PSD.
În prezenţa unui număr de 260 de delegaţi, la Mamaia a avut loc, astăzi, Conferinţa Extraordinară Judeţeană a Organizaţiei PSD Constanţa. Pe lângă analiza rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European, din 26 mai 2019, PSD obținând la Constanța un modest loc trei, delegații au adoptat, prin vot, mai multe decizii. Printre acestea, desemnare a 123 de delegaţi ai Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa la Congresul Extraordinar din 29 iunie, conform normei de reprezentare.
Delegații constănței au adoptat “Rezoluţia Conferinţei Extraordinare Judeţene privind susţinerea doamnei Preşedinte Executiv Viorica Dăncilă pentru funcţia de Preşedinte al Partidului Social Democrat”. Au validat insă și propunerea Biroului Permanent Judeţean pentru susţinerea candidaturii lui Stroe Felix, preşedinte al Organizaţiei Judeţene Constanţa, la funcţia de Secretar General al Partidului Social Democrat. Și nu în ultimul rând, în Biroul Permanent Judeţean al PSD Constanța, au fost cooptați senatorii Liviu Tit Brăiloiu şi Ştefan Mihu.
Datorită faptului că Viorica Dăncilă are sprijinul organizației PSD de pe litoral, sâmbătă va avea loc o întâlnire informală a premierului cu președinții de organizații județene ale PSD din țară. Discuțiile vor avea loc la complexul Doina din stațiunea Neptun. Pe lângă sprijinul pe care mizează să îl obțină pentru șefia PSD, Viorica Dăncilă va discuta cu liderii locali și despre remainierea guvernamentală, dar și despre susținerea unui candidat al PSD pentru alegerile prezidențiale. Numele senatorului PSD de Constanța, Liviu Tit Brăiloiu, care este și președintele Comisiei de Apărare din Senat, este tot mai vehiculat pentru preluarea Internelor, în locul lui Carmen Dan. Iar senatorul de Tulcea, Eugen Teodorovici, pare să aibă șanse mari pentru a obține candidatura la prezidențialele, din toamnă, din partea PSD.