Cel mai sensibil episod între Guvernul PSD şi Bruxelles? Florin Iordache a vorbit în premieră despre tensiuni

Cel mai sensibil episod între Guvernul PSD şi Bruxelles? Florin Iordache a vorbit în premieră despre tensiuni

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat vineri că nu a sesizat un discurs critic la adresa coaliţiei de guvernare din partea lui Frans Timmermans prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

„Eu n-am sesizat un discurs critic la adresa coaliţiei, că până la urmă ceea ce avem de făcut, şi Putere şi Opoziţie, sunt paşi pe care în perioada următoare sau măsuri care trebuie implementate şi trebuie făcute împreună. Nu cred că a fost şi nu am remarcat pe un subiect anume, pentru că n-au fost subiecte anume asupra cărora puteau fi formulate critici", a spus Iordache la RFI, întrebat dacă a sesizat nuanţe critice la adresa PSD-ALDE în discursul oficialului european.

Iordache a fost de părere că, din perspectiva parlamentară, vizita lui Timmermans în România „a fost una reuşită", iar diferenţele de opinie dintre Bucureşti şi Bruxelles au fost rezolvate.  

„Diferenţa de opinie de până acum cred eu că a fost rezolvată şi în discuţia cu noi, cât şi în discuţiile cu preşedinţii celor două Camere, a fost domnule, dacă sunt probleme şi apar diferenţe între punctul nostru de vedere şi punctul dumneavoastră de vedere, fără îndoială, haideţi să le rezolvăm printr-un dialog concret şi rapid, adică acea diferenţă de opinie care a apărut în luna decembrie, prin informarea din partea Comisiei şi realitatea şi ceea ce a spus CCR mai departe, cred că acela a fost punctul, să zicem, sensibil", a menţionat Iordache, notează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deputatul PSD a precizat că revocarea sau nu a şefei DNA Laura Codruţa Kovesi „e o chestiune ce vizează Ministerul Justiţiei, CSM, Preşedinţia", iar „politicul nu trebuie să-şi aibă loc" aici.  

 

Întrebat dacă PSD a pierdut războiul cu Laura Codruţa Kovesi, deputatul a răspuns că partidul nu a avut un război cu şefa DNA.

„Dar n-a avut un război PSD cu Laura Codruţa Kovesi. Nu e un război (...). Din punctul nostru de vedere, legile trebuie respectate de către toată lumea, indiferent că discutăm de cetăţean şi politician. Nu există sau nu a existat un astfel de război. Noi ne dorim respectarea legislaţiei, astfel încât nimeni, dar absolut nimeni să nu aibă de suferit prin nişte măsuri arbitrare, pe care le-am observat cu toţii în spaţiul public", a încheiat Iordache.