Europarlamentarul Cristian Preda, susţinut de PMP Dâmboviţa pentru alegerile europarlamentare

Europarlamentarul Cristian Preda, susţinut de PMP Dâmboviţa pentru alegerile europarlamentare

Europarlamentarul Cristian Preda este propunerea popularilor dâmboviţeni pentru listele PMP pentru alegerile europarlamentare, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, deputatul Florin Popescu, şeful de campanie al PMP.

''Organizaţia Dâmboviţa îl susţine pe Cristian Preda ca şi candidat la alegerile europarlamentare pe listele partidului. Este europarlamentar, este om serios, care şi-a făcut treaba în Parlamentul European, un om integru şi de o moralitate desăvârşită, care cred eu că a făcut cinste României acolo şi care, după opinia mea, ar trebui să reprezinte România în Parlamentul European şi în perioada următoare, alături de alţi lideri ai partidului, Daniel Funeriu, Toader Paleologu, probabil, şi alţii'', a precizat deputatul Florin Popescu. El a explicat, în context, că filialele PMP fac propuneri, însă fundaţia este care le selecţionează, iar ultimul cuvânt îl vor avea forurile statutare ale partidului, care vor stabili ordinea pe listă. Totodată, Popescu a arătat că PMP îşi propune să obţină, la alegerile pentru Parlamentul European, patru europarlamentari. Întrebat despre o eventuală colaborare a Partidului Mişcarea Populară cu PNL, în cazul ruperii USL, Florin Popescu a spus că ''rolul Fundaţiei Mişcarea Populară este de a coagula forţele de centru dreapta''. 'Vă aduc aminte că, acum un an, în judeţul Dâmboviţa se înfiripase o alianţă, când conduceam PDL, între PNL şi PDL. Poate că şi acesta este unul din motivele pentru care am fost demis (din PDL, n.r.)'', a declarat Florin Popescu. Totodată, acesta a anunţat că sunt 26 de primari din Dâmboviţa - unul de la PSD, unul de la PNL şi restul de la PDL, care au semnat adeziuni la Fundaţia Mişcarea Populară. Florin Popescu nu a dorit să spună numele acestora, susţinând că adeziunile trebuie validate în cadrul fundaţiei.