PSD și ALDE NU CANDIDEAZĂ împreună la alegeri. Tăriceanu: „Se va pune PROBLEMA apartenenței”. Ce se ÎNT MPLĂ în Coaliție?

După ce presa a speculat motivul pentru care liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a delegat atribuțiile de președinte al Senatului către social-democratul Adrian Țuțuianu exact înainte de decizia Coaliției cu privire la o eventuală suspendare a președintelui Klaus Iohannis, premierul revine în prim-plan. Nu numai că Tăriceanu și-a exprimat susținerea pentru o astfel de manevră politică, dar a oferit și informații despre viitoarele alegeri.

La alegerile europarlamentare din luna mai a anului următor, românii nu vor avea ocazia să aleagă o listă comună a PSD și ALDE. Chiar liderul Senatului a explicat acest lucru, într-o intervenție telefonică de duminică seara, la România TV.

 

„Vom merge pe liste separate pentru că după aceea se va pune problema apartenenței la grupurile politice. Acest lucru nu l-am discutat încă, dar mai este mult până la anul în mai”, a spus Tăriceanu, înainte să discute subiectul mult așteptat al alegerilor prezidențiale din același an.

 

În privința acestui scrutin, Tăriceanu susține că este încă devreme de discutat, având în vedere că alegerile par să urmeze să se desfășoare la termen, conform calendarului electoral.

 

În aceeași intervenție, Tăriceanu a anunțat că va susține o eventuală decizie a PSD, care ar putea fi anunțată luni, de a declanșa procedura de suspendare a președintelui Iohannis.

„Voi susţine o decizie a coaliţiei pentru demararea procedurii de suspendare. Nu există instrumente intermediare de sancţionare a unor nereguli, derapaje, la nivelul preşedintelui României, ci doar o armă devastatoare care este suspendarea şi de aceea mi-am exprimat reţinerea”, a mai spus Tăriceanu.