Un nou preşedinte-director general al TVR va fi nominalizat luni. Se pare că Irina Radu este preferată de social-democrați
Aşa cum era previzibil chiar de la audierile din Comisiile de cultură de la prânz, Monica Ghiurco, propusă pentru funcţia de preşedinte- director general al TVR, nu a întrunit voturile necesare pentru a obţine această funcţie. Potrivit surselor EVZ, Ghiurco nu a fost agreată de PSD, care o prefera pe Irina Radu, aceasta fiind şi împotriva declarării insolvenţei TVR. „Nu insolvenţă, nu concedieri, ci dezvoltare”, a spus ea, ieri, în cadrul audierilor din comisii.
Mai mult în cadrul audierilor din comisiile reunite, Monica Ghiurco a afirmat că, dacă va ocupa funcţia pentru care a fost propusă, va face eforturi pentru „suspendarea executării silite a TVR” şi pentru eşalonarea pe doi ani a plăţilor pentru angajaţii care au dat în judecată televiziunea publică pentru că nu au primit salariile indexate în perioada 2008- 2012.
Chiar în timpul audierilor, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că parlamentarii social-democraţi au rezerve în ceea ce o priveşte pe Monica Ghiurco, susţinând că, pentru că aceasta este în proces chiar cu postul public, situaţia este „‚nelalocul ei”.
Tăriceanu şi Gorghiu, schimb de replici
În timpul dezbaterilor, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, au avut un schimb de replici. Tăriceanu a spus că Monica Ghiurco este „o propunere inedită” întrucât aceasta a fost propusă în CA de salariaţi. În replică, Alina Gorghiu a acuzat PSD şi ALDE că vor să transforme televiziunea publică „în platformă de propagandă în an electoral”. Tăriceanu a revenit la tribuna Parlamentului şi a explicat că fostul preşedinte interimar al TVR, Irina Radu, nu a fost reprezentantul salariaţilor, iar disputa s-a închis.
Un nou preşedinte-director general al TVR va fi nominalizat luni, PSD mergând, probabil, tot pe mâna Irinei Radu. Noul CA al TVR a avut dificultăţi în alegerea unei propuneri pentru şefia TVR după ce prima nominalizare, George Orbean, propus de Guvern, a fost respins şi el de comisii şi de plenul Parlamentului, ca urmare a opoziţiei PSD şi ALDE.