Evenimentul Zilei > Actualitate > Proxeneți olteni trimiși în judecată. Legăturile cu temuta grupare Hells Angels
Proxeneți olteni trimiși în judecată. Legăturile cu temuta grupare Hells Angels

Proxeneți olteni trimiși în judecată. Legăturile cu temuta grupare Hells Angels

Mai mulți membri ai unei grupări de proxeneți care operau în zona Olteniei și care aveau legături cu gruparea de crimă organizată Hells Angels, au fost trimiși în judecată de DIICOT.

Mai mulți membri ai grupării de proxeneți condusă de un temut interlop din Craiova, Adrian Tâmplaru, au fost trimiși în judecată. Printre acuzați se numără și Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, după cum relatează Adevărul. Adrian Tâmplaru, despre care procurorii susțin că ar fi capul acestei rețele, este nașul de cununie al lui Alex Bodi.

Procurorii au finalizat cercetările în dosarul de proxenetism și au formulat mai multe acuzații, între care trafic de minori, proxenetism, spălare de banilor şi constituirea unui grup infracţional.

Un număr de 30 de persoane, membri ai acestei grupări au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT. Potrivit rechizitoriului, citat de adevărul, liderii rețelei colaborau cu gruparea de motocicliști „Hells Angels”, catalogată la nivel internaţional drept „sindicat de crimă organizată”. Aceștia sunt specializați în trafic de persoane, de droguri, de armament, omoruri „la comandă” etc. Dosarul este judecat la Tribunalul Gorj.

Printre cei judecaţi este şi Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, care este acuzat că ar fi transportat zeci de tinere în ţări din Europa, unde au fost obligate să se prostitueze.


Un membru al celebrei grupări Hells Angels a fost reținut în România. Era căutat pentru tentativă de crimă și șantaj


Cum acționa gruparea de proxeneți

Cercetările au început încă din anul 2015. La vremea respectivă, procurorii DIICOT Craiova s-au sesizat că Adrian Tâmplaru, aflat în Penitenciarul Craiova, a constituit un grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism. Membrii acestei grupări, printre care și deținuți, recrutau tinere prin metoda „Loverboy“. Acestea erau obligate să se prostitueze în țări din Europa de Vest.

„Membrii grupării îl încunoştinţau (n.red. – pe Adrian Tâmplaru) cu privire la tinerele pe care le recrutau şi locurile în care le transportau şi adăposteau, solicitându-i aprobarea pentru acţiunile lor; media neînţelegerile dintre membrii grupării şi îi îndruma cu privire la activitatea infracţională;

colecta «taxe de protecţie»), căruia membrii grupării i se adresau cu apelativul «naşul», iar acesta le zicea «fini», s-au pus bazele unei grupări infracţionale (autointitulată «familia»/«frăţia adevărată»/«familia) specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar în şantaj (consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie)“, se arată în rechizitoriu, conform sursei citate.

Tinerele, unele minore, erau obligate să se prostitueze în țări precum Germania, Spania, Italia, Marea Britanie sau Elveţia.

Relațiile cu gruparea „Hells Angels”

Hells Angels

Potrivit anchetatorilor, o parte din bordelurile din Germania, în care ajungeau victimele rețelei, erau administrate de membri ai grupării „Hells Angels”. De altfel, conform rechizitoriului, unul dintre liderii marcanți ai acestei grupări ar fi fost un român din Mediaş, care are cetăţenie germane. Acesta a plecat din țară în anii 80.

„Totodată, din analiza fotografiilor publicate s-a stabilit că are mai multe tatuaje, dintre care unul situat pe braţul drept, lângă un alt tatuaj reprezentând portretul lui Vlad Ţepeş, ce conţine un text în limba română respectiv: TRĂDĂTORILOR OCHII LI SE VOR SCOATE. LIMBA LE VA FI TĂIATĂ ŞI PRIN ŢEAPĂ VOR FI TRAŞI“, se menţionează în rechizitoriu.

Acesta este cunoscut în mediul prostituţiei din Germania, fiind violent, înarmat şi consumator de droguri. El figurează ca director executiv al unui bordel din Mainz, care are aceeaşi adresă cu domiciliul său.

„Membrii grupării infracţionale (…) s-au întâlnit la Sibiu cu un membru «Hells Angels» din Germania cu statut de senior, cu influenţă puternică în bordelurile Mainhattan, Oase şi Shark (unde s-a stabilit că s-au prostituat multe dintre victimele grupării infracţionale) din Frankfurt“, se arată în rechizitoriu.

Procurorii au indicii că unele tinere au ajuns să se prostitueze şi în Emiratele Arabe Unite.

Cum erau terorizate victimele

Anchetatorii au mai reținut la dosar declarația unui martor care a descris cum era terorizată una dintre victimele proxeneților, din municipiul Târgu Jiu. Aceasta era bătută crunt și tăiată cu cuțitul, până era umplută de sânge.

„Îi era teamă de inculpat deoarece avea tendinţe de nebunie, iar de câte ori o bătea pe persoana vătămată (…) o şi tăia cu cuţitul. De asemenea, ştie de la persoana vătămată că inculpatul s-a dus la părinţii ei şi a aruncat în curte un cap de viţel şi sânge pe casă“, au reținut anchetatorii.

Citește și: 

Dezvăluiri teribile! Rețeaua de proxeneți controlează România cu ajutorul unor polițiști

Alex Bodi, pe urmele interlopului Clămparu. Procurorii cer arestarea pentru o nouă infracțiune

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: