Chiar în ziua în care era stabilit termen la Tribunal în noul dosar de proxenetism al interlopului, una dintre acuzate s-a aruncat de la etaj.
Presiunea în cazul celor incriminaţi în noul dosar de proxenetism al lui Sile Cămătaru pare să fie foarte mare. Una dintre femeile suspectate, Lucia-Estera Schwartz (41 de ani), s-a aruncat, ieri dimineață, în jurul orei 03.00, de la fereastra apartamentului. Ea stătea la etajul 6, într-un bloc din Sectorul 4. Mama femeii a chemat medicii prin 112.
Lucia a fost reţinută inițial, pentru 24 de ore, şi, ulterior, eliberată, după ce magistraţii au decis cercetarea în stare de libertate. Procurorii au făcut contestație și insistau pentru arestarea Luciei, iar procesul trebuia să se judece ieri. În același caz, liderul grupării, Sile Cămătaru, este în arest.
Internată la spital
Atunci când dosarul era la Judecătorie, avocata Luciei a solicitat instanţei ca aceasta sa să fie cercetată în libertate deoarece ar fi fost internată de trei ori la Spitalul de Nevrotici Predeal, iar arestul i-ar fi putut afecta sănătatea. Ea arăta că Lucia era într- un tratament medical antidepresiv. De altfel, unul din motivele pentru care proxeneta era cercetată în libertate era cel privind starea sănătății.
În cazul de proxenetism, anchetatorii au stabilit că Lucia se ocupa de preluarea telefonică a comenzilor de la clienți şi transmiterea informaţiilor către prostituate. Comisionul ei era de 30%. Lucia „a picat” pe interceptări și recunoștea că nu are altă sursă de venit, ocupația ei fiind de plasatoare de „fetițe”. „Eu am fost cinșpe ani în oraș, deci cunosc tot ce include lumea interlopă”, se dădea mare Lucia.
În discuții, femeia se văita prostituatelor cât de greu ajunsese. „Am slăbit foarte rău că am o glandă foarte urâtă, tiroidă, și am slăbit rău, rău, rău de tot, zici că… ce să mai? M-am schimbat rău de tot. Am fost și eu piesă înainte, da’ când slăbești ai văzut că ești urâtă ca femeie, când slăbești”.
„Iubita, eu i-au comision”
Proxeneta îi explica unei prostituate care era comisionul său.
Lucia: Da, ia spune-mi, dacă ar fi diseară, te duci la ăsta, la Mitică?
Alexandra: Da, mă duc.
Lucia: Te duci, nu?
Alexandra: Da.
Lucia: Mă, iubita, eu iau comision, nu știu dacă ți-au zis fetele.
Alexandra: Știu, știu, știu că iei. 30 iei tu la sută.
Lucia: Da iubita, da. Că așa se face, știi cum e.
Alexandra: Știu.
Lucia: Și tu așa mai ai prietene? Dacă ar fi, uite, de exemplu mă sună cineva și vrea două prietene. Și vor fete noi, știi cum e.
Lucia avea clienți fideli, potrivit interceptărilor.
Domn: Fete...mai proaspete!
Lucia: Păi, o gagică mișto!
Domn: Așa!
Lucia: Câte vrei, una sau două?
Domn: Două!
Lucia: Două? Și unde să vină, băiatul meu?
Domn: Păi nu acuma, mami... într-o oră.