Rusia analizează posibilitatea dotării flotei baltice cu arme nucleare pentru prima dată de la încheierea Războiului Rece, avertizează surse militare de la Moscova, citate de ediţia electronică Times Online.
Această măsură vine ca reacţie la planul american de instalare a elementelor scutului american antirachetă în Europa, ceea ce va spori tensiunile existente deja în contextul în care trupele ruse au avansat până la 45 de kilometri de Tbilisi, capitala Georgiei, mai arată Times.
Potrivit planurilor ruse, arme nucleare vor fi montate pe submarine, crucişătoare şi nave de război ale flotei ruse din Marea Baltică, staţionată în enclava Kaliningrad.
O sursă oficială de la Moscova afirmă că flota a fost afectată de lipsa fondurilor după căderea regimului comunist: "Ca reacţie la insistenţa Statelor Unite de instalare a elementelor antirachetă în Europa, intenţionăm să avem o reacţie adecvată".
Propunerea a fost criticată de Kurt Volker, ambasadorul SUA la NATO, care susţine că ştia de ameninţare. "Este regretabil că Rusia reacţionează prin redesfăşurarea arsenalului nuclear când restul lumii nu doreşte un conflict între superputeri", a precizat acesta.