ProTV dă LOVITURA cu noul sezon de la Vocea României. Cine îl va înlocui pe Adi Despot. Numele MARI pe listă

ProTV dă LOVITURA cu noul sezon de la Vocea României. Cine îl va înlocui pe Adi Despot. Numele MARI pe listă

Au trecut patru zile de când Irina Rimes a fost numită oficial nou jurat la Vocea României , au fost făcute publice numele mai multor artiști care ar fi primit oferte din partea oficialilor îndrăgitei emisiuni.

Toți fanii se întreabă cine îi va lua locul lui Adi Despot care ar fi părăsit scaunul de jurat forţat de împrejurări, conform sursei citată mai sus. Se pare că şefii postului nu i-au mai reînnoit contractul, scrie Click.ro. 

Dan Bittman, Cornel Ilie de la “Vunk” și Alex Velea sunt trei dintre numele care s-au vehiculat că ar fi primit o ofertă din partea celor de la “Vocea României”. Cu toții au o experiență uriașă în spate, de exemplu Cornel Ilie este regizor muzical la “Românii au talent”. În trecut, Dan Bittman a fost implicat în proiecte precum “X Factor”, “Vreau să fiu mare vedetă” şi “Dănutz SRL”.

Loredana și-a încheiat colaborarea cu “Vocea României” după șapte sezoane ca să se poată concentra mai mult pe proiectele sale: școala de muzică pe care o are, concerte și musical-ul “Mamma Mia!”. În vârstă de 47 de ani, celebra cântăreață impresionează de fiecare dacă când urcă pe scenă în fața fanilor cu viziuni noi.

Ne puteți urmări și pe Google News