Protocol MTI-Asociaţia Comunelor pentru accelerarea construcţiei de autostrăzi

Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat astăzi un protocol de colaborare cu Asociaţia Comunelor din România (AcoR) în vederea oferirii de suport reciproc pentru dezvoltarea infrastructurii, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Acesta este al doilea protocol pe care MTI îl semnează cu reprezentanţii comunităţilor locale după cel încheiat cu cele 42 de Instituţii ale Prefectului în data de 18 noiembrie. AcoR este structura asociativă reprezentativă a primarilor de comune, reprezentând interesele a 2863 de comune din România.

Din partea AcoR documentul a fost semnat de domnul Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei.

"Protocolul prevede că părţile semnatare colaborează pentru facilitarea începerii lucrărilor de construcţie de autostrăzi, de drumuri de interes naţional şi drumurile vicinale adiacente acestora, precum şi a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare. În acest sens primăriile de comune vor susţine demersurile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ale companiilor din subordinea sau de sub autoritatea acestuia în vederea accelerării procedurilor de transfer şi expropriere pentru cauză de utilitate publică", se arată în comunicat.