Ministerul Justiției, Ministerul Public, UNBR vor semna joi protocolul ce re prevede încetarea mandatului avocatului desemnat din oficiu, în momentul în care partea și-a ales un alt avocat şi majorarea onorariilor. Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader pe pagina sa de socializare, iar protocolul va fi semnat la sediul Ministerului Justiţiei, la orele 9.00 dimineaţa
Iată ce a scris Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook în legătură cu acest subiect, potrivit dcnews.ro
"Prezentul protocol nu reprezintă un compromis.
Prezentul protocol reprezintă, în primul rând, o completare a lacunelor Protocolului din iunie 2015, deoarece: - nu era opozabil Ministerului Public; - nu prevedea unele servicii furnizate de către avocați, în baza noilor Coduri de procedură (exemplu – curatela); - nu consacra unele criterii obiective în baza cărora să se realizeze actualizarea onorariilor.
Elementele de noutate, cuprinse în noul protocol, se referă, în principal, la următoarele:
1. Majorează onorariile cu 141,02%, în condițiile în care acesta este coeficientul de majorare a salariului minim din februarie 2019, față de cel din iunie 2015, cu reținerea diferențelor existente după nivelul studiilor. 2. Elimină posibilitatea diminuării onorariului, de către magistrat, ceea ce nu exclude posibilitatea majorării acestuia, în funcție de complexitatea cauzei. 3. Prevede încetarea mandatului avocatului desemnat din oficiu, în momentul în care partea și-a ales un alt avocat. 4. Devine opozabil și Ministerului public, astfel încât să fie plătite serviciile de asistență juridică oferite în faza de urmărire penală.
PS: Imediat după semnare, Protocolul va fi postat pe pagina MJ, direcția financiară din MJ va calcula sumele necesare de la bugetul de stat, sume care vor fi comunicate către parlament spre a fi incluse în bugetul de stat."