Operațiunea „desecretizarea protocoalelor” inițiată la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, în luna aprilie, la fiecare minister în parte, a fost finalizat.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că a transmis către primul ministru situația acestor protocoale încheiate, la nivel de minister. „Cred că ministerele au transmis către Guvern situația acestor protocoale. Nu toate, însă, pot fi făcute publice. Ele sunt centralizate iar situația va fi prezentată de Executiv”, a precizat Eugen Teodorovici.
Ministrul a declarat că a solicitat Ministerului Public să fie retrași de la parchete toți cei peste 300 de inspector ai Finanțelor. De asemenea, Teodorovici a cerut procurorilor detașați la ANAF să se reîntoarcă la locul lor de muncă. „Este o situație nefirească ca un ofițer SRI sau un procuror să stea la ANAF și să raporteze către șefii ierarhici și consider că orice instituție, fie SRI, fie Parchet să ne solicite, oficial, ce informații au nevoie”, a subliniat Teodorovici.
Ministrul a anunțat, în premieră, că toate vămile din România vor fi dotate, până la sfârșitul anului, cu dispozitive de scanare. La fiecare punct de frontieră, la intrarea în țară, va fi amplasat un scanner de ultimă generație, dar și la unele vămi, spre ieșire. Scannerele costă circa 2-3 milioane fiecare și sunt câteva zeci de căi de acces în vămi. Vor fi amplasate chiar și la oficiile poștale care primesc colete din străinătate, dar și în Portul Constanța. „Investiția ar aduce, prin reducerea contrabandei, de exemplu, un beneficiu de un milliard de euro”, susține Teodorovici.
Impozitarea banilor din Diaspora, un fâs
Pe de altă parte, președintele Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), Daniel Marius Staicu a lămurit problema așazisei impozitări a veniturilor obținute de românii din Diaspora, după ce senatorul PNL Florin Cîţu a afirmat că PSD şi ministrul Finanţelor se fac vinovați de proiectul de lege care îi obligă pe românii din Diaspora să justifice sumele de peste 2.000 de euro trimise în ţară. „Este obligatoriu să punem în aplicare Directiva UE 849/2015 care are prevăzut acest prag de 2.000 de euro. Românii din străinătate nu sunt obligați să transmită nici un fel de justificare și nici nu li se impozitează banii. Sumele pot intra în atenția Oficiului doar dacă există indicii, suspiciuni serioase că banii provin din infracțiuni, precum traficul de droguri, de ființe umane sau terorism”, a explicat Staicu.