Protestul ciobanilor din fața Palatului Parlamentului a ajuns și în presa străină. Jurnaliștii de la The Guardian au scris că mii de ciobani au venit din zonele rurale până în capitala României pentru a protesta împotriva unei legi ce limitează numărul de câini pe care îi pot avea la stână.
”Nu putem să stăm fără câini pentru că ei păzesc oile de animalele sălbatice” a spus Traian Nica, un cioban de 49 de ani, citat de Fox News. Acesta a mai spus că ciobanii își vor drepturile înapoi.
”M-am născut printre oi. Le vom tăia capetele parlamentarilor”, a spus, la rândul său, Grigore Popa de 68 de ani.
Potrivit Associated Press, citată de Fox News, Ionică Nechifor, secretar general al Federației Romovis, a declarat că ”Această lege este o aberație, este neconstituțională”.
În timpul protestelor a avut loc și un incident. Senatoarea Cristiana Anghel a mers în mijlocul protestatarilor pentru a le arăta o inițiativă legislativă a sa, dar unul dintre ei i-a luat foile din mână și le-a rupt. În acel moment, senatoarea l-a făcut prost pe cioban.
Ulterior, aceasta a susținut că bărbatul nu era un cioban, ci un agitator, pentru că nu mirosea a oaie, ci a parfum.