Editura Evenimentul si Capital

SCANDALUL PROTESTELOR. Jandarmeria Română cere SPRIJIN populaţiei şi presei pentru IDENTIFICAREA HULIGANILOR

Jandarmii caută huliganii cu ajutorul populaţiei şi a presei
Autor: | | 1 Comentarii | 372 Vizualizari

Jandarmeria Română a transmis că, în timpul evenimentelor violente din seara zilei de 1 februarie, din faţa Guvernului României, au fost reţinute 79 de persoane. Totodată, pe baza înregistrărilor video din Piaţa Victoriei, realizate de operatorii lor, jandarmii înceacă să îi identifice pe toţi cei care au atacat forţele de ordine şi au provocat distrugeri. În acest sens, conducerea Jandarmeriei solicită şi oamenilor prezenţi la manifestaţie, dar şi jurnaliştilor, să le pună la dispoziţie imagini şi fotografii.

Jandarmeria Română transmite că, la nivel naţional, au avut loc 70 de adunări publice, dintre care 13 au fost declarate, conform legii. Cu excepția evenimentelor din Capitală, până la acest moment nu au fost raportate alte incidente în ceea ce privește tulburarea ordinii publice.

Redăm comunicatul Jandarmeriei Române:

„În scopul prezentării unei situaţii provizorii privind evenimentele care au avut loc în spaţiul public, la nivel naţional, în zilele de 1 și 2 februarie a.c., Jandarmeria Română face următoarele precizări:

Până în acest moment, în urma acțiunilor și intervenției jandarmilor din cursul nopții trecute 79 de persoane au fost reținute și conduse către secțiile de poliție în vederea stabilirii identității precum și a gradului de implicare sau vinovăție în ceea ce privește incidentele petrecute la nivelul Capitalei.

Începând de noaptea trecută, cât și în continuare, personalul specializat al Jandarmeriei Române analizează imaginile operative, cât și materialele foto-video primite din partea cetățenilor care s-au aflat în Piața Victoriei, pentru identificarea și sancționarea, conform legii, a persoanelor care au comis fapte antisociale ce au dus la tulburarea ordinii publice.

La nivel național, s-au desfășurat 70 de adunări publice, dintre care 13 au fost declarate, conform legii. Cu excepția evenimentelor din Capitală, până la acest moment nu au fost raportate alte incidente în ceea ce privește tulburarea ordinii publice.

Adresăm mulțumiri tuturor cetățenilor care au manifestat pașnic și au respectat indicațiile forțelor de ordine, disociindu-se de grupurile de persoane care au acționat violent.

În continuare solicităm cetățenilor și mass-media, în situația în care dețin imagini foto-video cu persoanele care s-au manifestat violent, să ne sprijine prin punerea acestora la dispoziție prin intermediul e-mailului: op_jr@mai.gov.ro.”.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate