Proteste anti Putin

Mii de ruşi au protestat astăzi la VladivostoK, la apelul comuniştilor, pentru a denunţa politica de guvernare în faţa crizei. Ei au avut pancarte pe care scria: "Copiii noştri trebuie să trăiască într-un stat de drept" şi "Vreau să trăiesc într-o Rusie liberă".

Manifestanţii au semnat o rezoluţie care reclamă "Demisia premierului Vladimir Putin şi a guvernatorului regiunii din Extremul Orient, Serghei Darkin pentru absenţa măsurilor de ameliorare a vieţii populaţiei în timpul crizei", a precizat şeful local al partidului comunist, Vladimir Bespalov, citat de AFP.

Protestatarii cer scăderea tarifelor pentru serviciile publice (apă, căldură, electricitate) şi a preţurilor produselor alimentare, dar şi crearea unor noi locuri de muncă. Ei au denunţat reforma armatei şi creşterea taxelor la maşinile importate.

Manifestările s-au derulat fără incidente şi au fost autorizate de către primărie. Ele au adunat mai mulţi oameni decât cele de pe 31 ianuarie, primele proteste de acest gen lansate de opoziţie.