Mii de persoane s-au adunat în această după-amiază în faţa Parlamentului din Atena pentru a protesta faţă de moartea adolescentului de 15 ani ucis sâmbătă de un poliţist şi care va fi înmormântat astăzi.
Autorităţile au arestat 87 de persoane implicate în vandalizarea magazinelor din centrul oraşului.
În timpul confruntărilor cu tinerii, 12 poliţişti au fost răniţi şi cel puţin zece persoane au fost internate în spital cu probleme respiratorii, după ce au inhalat gaze lacrimogene folosite de forţele de ordine.
Pompierii au intervenit în 190 de cazuri şi au stins incendii în 49 de clădiri de birouri, 47 de magazine, 20 de vehicule şi zece clădiri ministeriale.
Violenţe s-au produa şi la Salonic, unde au fost incendiate peste 70 de magazine, cinci vehicule şi şapte sedii de bănci.
De asemenea, la Chania, în Creta, un birou de telecomunicaţii a fost avariat şi vandalizat, iar o sucursală a Băncii Naţionale şi alte două sedii bancare au fost incendiate.
Sursa: Mediafax
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:25
Citiţi şi: