Protestari de la mitingul din 10 august, arestaţi

Şapte protestatari acuzaţi că au lovit jandarmi în timpul mitingului desfăşurat pe 10 august, în Piaţa Victoriei, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a decis ieri Judecătoria Sectorului 1.

„La data de 24.10.2018, în total şapte persoane au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. Prin încheierea din data de 25.10.2018 a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a fost admisă propunerea procurorilor şi s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor şapte persoane”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Decizia vine după ce procurorii au efectuat miercuri percheziţii la domiciliile celor şapte protestatari.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări într-o cauză penală cu privire la actele de violenţă împotriva jandarmilor, care au desfăşurat activităţi cu ocazia protestului din Piaţa Victoriei în data de 10 august.