Viorica Dăncilă, premierul României, a început ziua de vineri cu o vizită oficială în județul Arad. Premierul este însoțit de mai mulţi miniştri, între care cel al Sănătăţii, al Finanţelor, al Agriculturii şi al Culturii.
După ora 13,30, când Dăncilă a ajuns în municipiul de pe Mureș, pentru o întrevedere la Prefectură, a fost întâmpinată de un grup de protestatri. Aceștia au afișat un banner pe care au scris cu litere mari: ”Orice om îi este teamă de Ardeal” și au scandat: ”La plecare, căutați-o-n buzunare!”, ”PSD, ciuma roșie” și ”Hoții”, când nu au suflat în vuvuzele.
Pe de altă parte, un grup de susținători ai PSD a aplaudat venirea premierului, în fața Prefecturii, scandând „PSD”. La fața locului aunt și jandarmi, care au făcut cordon între cele două grupuri.
Și la Primăria Lipova, unde Viorica Dăncilă a avut o întâlnire cu responsabili locali şi membri ai PSD, premierul a fost aşteptat de un grup format din zeci de liceeni, care au purtat pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi a coaliţiei de guvernare,. Au fost prezenţi însă şi peste o sută de susţinători ai PSD, potrivit Agerpres.