Protest parțial ”pe ceas”. Doar o parte din magistrații timișoreni ies în stradă. După program

Protest ”pe ceas” din partea magistraților timișoreni. Ei vor ieși în stradă luni, la încheierea orelor de program. Este vorba însă de doar o parte din ei, mai exact de reprezentanții unei singure instanțe.

Luni, între orele 17 și 17,30 magistrații timișoreni vor protesta în fața Palatului Justiției din orașul de pe Bega. Ca și colegii lor din țară, timișorenii au decis să își arate public nemulțumirile legate de modificările Legilor Justiției.

Este vorba însă doar de reprezentanții Judecătoriei Timișoara. Magistrații din cadrul Tribunalului Timiș, respectiv cei ai Curții de Apel Timișoara nu au discutat încă despre o altă formă de protest, și spun că pentru a se manifesta au nevoie de o decizie în consiliu.