Protest la Palatul Cotroceni! Se cere eliberarea sa: Este un dosar politic

Protest la Palatul Cotroceni!  Se cere eliberarea sa: Este un dosar politic

Peste 50 de peroane protestează împotriva preşedintelui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, solicitând eliberarea din închisoare a fostului lider PSD Liviu Dragnea acuzând totodată că este: Un dosar politic

Zeci de persoane s-au strâns astăzi la protestul „Demisia Iohannis! Dragnea în libertate! Apel la Patriotism!”, anunţat  pe social media.

Potrivit organizatorilor, la protest au fost chemaţi doar „patrioţii adevăraţi”. "Haideţi să strângem rândurile şi să îi arătăm sasului că nu îi aparţin aceste meleaguri şi nu îi dăm voie să ne rupă ţara!”, au transmis organizatorii pe pagina evenimentului

Protestatarii mai scandează: "Liviu, deţinut politic, libertate"; "Dragnea te iubim, noi ca tine nu găsim"; "Sunt alături de un om care a fost trimis în puşcărie"; "Jos statul paralel".  

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre protestatari, Petruţ Petreschioiu, de profesie inginer, declară că a venit la manifestaţie pentru un om care "merită tot respectul, pentru tot ce a făcut în ţara asta şi pentru oameni". "Doresc eliberarea lui, e clar că a fost un dosar politic - şi primul şi al doilea - deci e un abuz evident", a afirmat acesta.  

Potrivit jandarmilor, protestul este unul spontan, nefiind autorizat de către autorităţi, iar pe  pagina evenimentului, protestul ar trebui să se desfăşoare până la ora 15.00, notează Agerpres.