Protest la Timișoara. S-a lansat kit-ul de mărțișor #REZIST: ”Suntem oameni normali” I FOTO

Protest la Timișoara. S-a lansat kit-ul de mărțișor #REZIST: ”Suntem oameni normali”  I FOTO

Timișorenii rezistă și de mărțișor. Protestatarii care fac parte din grupul Timișoara Civică au lansat, marți, pe rețelele de socializare ”kit-ul de mărțișor”, o idee cu care fiecare manifestant va ieși în evidență și își va transmite mesajul #REZIST, urmând, ca de la 1 martie, practic, să protesteze încontinuu, nu numai în piață, ci oriunde se va afla, la locul de muncă, în casă, etc.

De ce ai nevoie pentru a confecționa mărțișorul #REZIST? Nimic ieșit din comun: niște post-it-uri galbene (sau niște carton de aceeași culoare), un pahar pentru a desena un cerc pe hârtie, foarfecă pentru a decupa cercul. Cu marker roșu vei scrie mesajul: #REZIST, apoi cercul se perforează către o margine și se pune șnur de mărțișor.

”Timișoara Civică nu e un ONG, nu e un SRL,  nu e un partid, și e mult spus ”suntem organizatorii manifestațiilor de la Operă”, pentru că nu suntem. Mulți dintre noi ne cunoaștem de pe vremea protestelor cu Roșia Montană”, spune Dana Sarmeș, comunicatorul grupului.

Iată cum îți poți confecțoiona mărțișorul #REZIST

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum s-a format totuși grupul care a stat la baza organizării protestelor din Timișoara? În vara anului trecut, o mână de oameni s-au adunat în Piața Operei să protesteze împotriva dezincriminării conflictului de interese, iar mai apoi împotriva faptului că parlamentul a refuzat să ridice imunitatea senatorului Gabriel Oprea. ”Am decis atunci că este important ca societatea civilă din Timișoara să se închege mai strașnic împotriva abuzurilor de orice fel, să capete adică o voce puternică, unitară. Am făcut grup de facebook, ne-am decis, am calculat. Întâmplarea a făcut ca până acum în ianuarie energiile să nu se coaguleze precum sperasem, mocnind tăcute pe grupul acela de facebook, în semiobscuritate. În ianuarie, însă, avocatul poporului a atacat legea care interzicea unui condamnat penal ocuparea funcției de prim-ministru, lucru care a revitalizat atât grupul de facebook, cât și inițiativa de a ne constitui ca entitate în afara internetului. Lucrurile s-au precipitat, circulând vorba că urmează o lege a grațierii și amnistiei. Am ieșit în stradă. Apoi ordonanța de urgență oprită de președintele Iohannis. Am ieșit din nou. A urmat, în fine, ordonanța 13 dată în noaptea zilei de 31, cea care a declanșat evenimentele pe care le cunoaște toată lumea.

Restul a fost firesc, ca într-un soi de telefonul-fără-fir, Sergiu se știa cu Tibi și cu Carmen și cu Coca, Tibi și Flo se știau cu Cristi, Cristi a adus 2-3 băieți, a obținut în numele lui autorizația de protest, Dana se știa cu Sergiu de pe vremea dezbaterilor ”Idei din Mansardă”, Dana îl  știa pe Flo, Flo pe Harald, Harald pe Andrei, Andrei pe Bogdan și tot așa. Tu ce știi sau poți să faci? Voluntar! Fac rost de portavoce, cumpăr baterii, aduc sonorizare - am un prieten cu boxe, eu pun biroul la dispoziție - dau logistică și cafea, multă cafea, eu aduc oameni să cânte, la mine se pot depozita pancarte, eu fac site-ul, eu fac pancarte.... Am început să ne vedem zilnic, de 2 ori, odată la prânz, și apoi seara, după proteste, să discutăm ce am făcut bine și ce nu, ce ar mai trebui făcut. De la sine ne-am distribuit sarcini, cine de ce se ocupă. Ne-a salvat netul. Niciunul dintre noi nu e activist de profesie, avem meserii normale, job, șefi nu foarte toleranți. În permanența am fost în legătură cu Bucureștiul, Clujul, Sibiul, Iașul. Ne-am sincronizat pe cât posibil. Tot netul. Asta e tot. Acum suntem chiar o echipă, s-au legat prietenii. Nu, nu vrem să intrăm în politică, aici spunem toți NU, la unison. Vrem să rămânem societate civilă, una puternică”, relatează Dana Sarmeș, comunicatorul organizației.

Cine sunt oamenii? Tiberiu, strategul grupului, e programator, Carmen e ingineră, Dana este istoric de artă, Coca e logoped, Flo e graphic designer, Harald e game designer, Andrei e operator robot, Bogdan e controlor de trafic, Cristi Brâncovean  e timișoreanul care ”vânează” hoții care cționează în mijloacele de transport în comun, Sergiu este doctorand în filosofie la UVT - speaker-ul Timișoarei Civice.