Protest impotriva obligativitatii vaccinarii, la Constanta

Protest impotriva obligativitatii vaccinarii, la Constanta

Sute de constănteni participă la un marş de protest pentru susţinerea libertăţii de decizie parentală în privinţa vaccinării obligatorii. Marșul se desfășoară pe principalele bulevarde ale Constanței sub atenta supraveghere a jandarmilor și a polițiștilor locali.

Membrii Alianței Părinților din România, filiala Constanța, au mobilizat participanții la protest pe rețelele de socializare. "Vrei sa fii injectat fără să fii întrebat?" sau "Spune NU obligativității vaccinării", erau pancartele cu care protestatarii au defilat prin oraș.  Ei se opun proiectuui de lege care "propune vaccinarea obligatorie a copiilor și adulților si sancționarea dură a cetățenilor care refuză să se supună sau să își supună propriii copii unui act medical care, așa cum întreaga comunitate medicală internatională este de acord, comportă riscuri pentru sănătatea și viața lor". Vicepresedintele Aliantei Parintilor din România, Leonard Vancu, a explicat " Nu suntem împotriva vaccinării. Suntem însă împotriva obligativitatii vaccinării. Pentru că știm că vaccinurile au limite care le fac imposibil de prescris tuturor pacienților în mod obligatoriu, așa cum prevede proiectul legii". În opinia protestatarilor, "vaccinurile nu sunt 100% sigure si nici eficace, pot declanșa diverse boli iar din punct de vedere social, proiectul legii crează discriminarea copiilor nevaccinați, dar și a adulților."

Manifestanții au ținut să avertizeze că proiectul de lege nu face referire doar la copii ci și la vaccinarea obligatorie a adulților, fiind cuprinse si sancțiuni cuprinse între 1000 și 10.000 de lei, în caz de refuz.

Alianța Părinților din România a ținut să transmită: "Ne opunem categoric proiectului Legii vaccinării obligatorii și oricărei forme de impunere a unor tratamente medicale întregii populații a României!".

Ne puteți urmări și pe Google News