„Dreptate în Cazul Caracal, asta cer. Vom fi în față la DIICOT de la ora 13 la 14 pentru a protesta în legătură cu ce s-a intamplat la audirea lui Dincă. Vrem să aflăm adevărul”, a spus mama Luizei. Ea a afirmat și că va intra în greva foamei
Familia Melencu a făcut un apel disperat către toți cei care vor să fie alături de ei în demersul de a se afla adevărul.
Luni, avocații familiei au fost la un pas să fie bătuți, la audierile de la DIICOT, de criminalul Gheorghe Dincă. Tot luni, a fost și ziua de naștere a Luizei, familia și apropiații organizând o mică petrecere, tristă, pentru fata dispărută și care împlinea vârsta de 19 ani.
DIICOT a anunțat că Dincă alături de prietenul său Ștefan Risipiceanu au violat-o pe Luiza Melencu.
Gheorghe Dincă a recunoscut în fața anchetatorilor că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu (15 ani), crimă pe care susține că a comis-o în data de 25 iulie şi, ulterior, i-ar fi incinerat trupul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el susţine că a omorât-o și pe Luiza Melencu, fata care este dispărută din luna aprilie.
Te-ar putea interesa și:
Foarte bine faceti, doamna! Cat mai multe presiuni pentru ca ceva, ceva mai mult, nu este in regula. De ce in mediul politienesc, al sigurantei cetateanului se face haz de aceste cazuri? De ce se fac atatea eforturi ca gravitatea problemei sa fie mascata, de ce astia, care ar trebui sa ne asigure siguranta spun ca totul este un circ legat de interese politice si ca fetele sunt ascunse de cei din familie, pentru bani? Iar in Cumpanasu, sau orice alt escroc imbogatit in stil parazit, sa NU AVETI INCREDERE! Chiar daca vreunul dintre ei ar avea informatii concrete despre fiica dumneavoastra, nu i-ar lasa pozitia sociala.si financiara sa-si murdareasca limba spunand. De data aceasta dumneavoastra trebuie sa faceti apel la cetateni, sa cautati si alte persoane ingropate metaforic de catre statul roman pentru a nu mai cere raspunsuri in legatura cu disparutii din familiile lor.
Pentru disparutii de pe teritoriul romanesc nu exista ,, Nu stiu, Nu pot sti ce s-a intamplat cu ei,, . NU EXISTA! Statul are destui mafioti platiti sa beleasca ochii in jur, are destula politie, destul personal care TAIE FRUNZA LA CAINI.
STIU EI CE SE INTAMPLA SI PE ALTE TERITORII, IN UNELE DINTRE ELE CHIAR SI-AU BAGAT NASUL(din pacate). Nu exista NU STIU. NU ACCEPTATI ASA RASPUNSURI NULE!
Femeia asta a facut o greseala cand la ponegrit pe Johannis care nu are nicio vina si nici nu poate judeca el cazul ca nu are calitatea.
A fost fortata de interlopi ,dar nu trebuia sa accepte.
Era de așteptat ca aroganta și întrebările ciudate ale avocatului Tonel sa nu mai poată fi suportate nici chiar de criminalul Dincă.
Cat despre mama Luizei… Cat timp nu va accepta ca Luiza a fost ucisa, se ca chinui zadarnic, acuzând în toate părțile ca ea nu este căutată prin lumea larga de către DIICOT.