Protest al bolnavilor seropozitivi la Constanţa

Cei peste 700 de bolnavi infectaţi cu HIV au rămas de aproape o săptămână fără medicamente după ce Spitalul de Boli Infecţioase le-a întrerupt tratamentul din cauza lipsei de fonduri. Li s-a spus că banii alocaţi Constanţei prin programul antiHIV, pentru trimestrul I, s-au terminat la sfârşitul lunii februarie.

Zeci de pacienţi seropozitivi, împreună cu Angela Mărgean, directorul unui ONG anti HIV, au protestat astăzi la Spitalul de Boli infecţioase Constanţa, cerându-şi medicamentele care îi ţin în viaţă. Managerul spitalului, Stela Halichidis, nu a stat mult la vorbă cu ei. După ce le-a spus că „situaţia se va rezolva în două, trei zile ” a plecat, punându-i pe agenţii de pază să interzică accesul în incinta spitalului. Oamenii s-au revoltat acuzând birocraţia din sistemul de sănătate care duce la lipsa fondurilor pentru achiziţionarea medicamentelor anti HIV. „Vom ieşi în stradă, să vadă lumea ce face guvernul ăsta care ne omoară cu bună ştiinţă, vom continua să protestăm, ce fac ei e un genocid, murim din cauza guvernanţilor ” a izbucnit un pacient seropozitiv. Alţi protestatari au avertizat că prin întreruperea medicaţiei, viaţa lor celor 700 de pacienţi este deja în pericol. O bolnavă a adăugat că şi alţi pacienţi sunt pe listele de aşteptare. „ Ca să nu mai spun că sunt 17 femei sub tratament ARV care, dacă nu-şi iau medicamentele, vor naşte copii seropozitivi. Deci vom avea o nouă generaţie de copii seropozitivi, după 20 de ani în care s-a luptat pentru împiedicarea împrăştierii acestui flagel”. Şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Constantin Dina, a declarat pentru EVZ că ministerul Sănătăţii cunoaşte situaţia şi încearcă să urgenteze distribuirea medicamentelor. „ Am înţeles că  cei de la minister au vorbit cu managerul Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa şi, prin aprobarea Consiliului de Administraţie, se va efectua o achiziţie directă a medicamentelor şi astfel, situaţia se poate rezolva în câteva ore, banii urmând să fie daţi în luna aprilie” a explicat Dina. La nivel central,  Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV SIDA (UNOPA) a lansat deja o petiţie online prin care cere autorităţilor salvarea celor 12 000 de români cu HIV.  UNOPA avertizează că “în situaţia în care nu se întreprinde nimic suntem dispuşi să ne adresăm forurilor internaţionale şi să iesim in stradă pentru a ne cere dreptul la viaţă”. Bolnavii din Constanţa au anunţat că vor protesta zilnic în faţa Spitalului de Boli infecţioase, până când vor obţine medicamentele pentru întregul an. Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - ziarul Evenimentul zilei, iar pentru publicațiile online - www.evz.ro