Foștii procurori Mircea Negulescu și Lucian Onea de la DNA Ploiești au fost trimiși în judecată de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) pentru represiune nedreaptă. De numele lor se leagă delațiuni scrise la dictare, martori inventați „din pix” și probe falsifi cate în timpul unei anchete al cărei scop nu era afl area adevărului, ci punerea sub acuzare cu orice preț a lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță, precum și a cât mai multor persoane din cercul lor. În acestă cauză era vizatăși fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, pentru complicitate la represiune nedreaptă, deoarece a sprijinit acțiunile celor doi, însă partea ei de dosar a fost disjunsă de procurorii SIIJ.
Dosarul Ponta-Blair era miza „unității de elită” în care lucrau Mircea Negulescu, zis „Portocală” și șeful acestei structuri, Lucian Onea. Sintagma citată a fost aleasă chiar de Laura Codruța Kovesi cu referire la DNA-Ploiești. Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Vlad Cosma au dezvăluit cum „i-au lucrat” procurorii DNA-Ploiești în dosarul în care fostul premier urma a fi dat pe mâna justiției pentru folosire a influenței în scopul de a obține foloase necuvenite, iar fostul deputat – pentru spălare de bani.
Pe scurt, în Dosarul Ponta-Blair DNA Ploieşti susținea faptul că Ghiţă ar fi finanţat cu 220.000 de euro vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair în 2012. Scopul vizitei era cel de a-i crea imagine şi capital politic lui Victor Ponta, pe atunci lider PSD, în contextul alegerilor europarlamentare şi generale din acel an. În schimbul „foloaselor necuvenite”, Ponta l-ar fi lăsat pe Ghiţă să candideze din partea PSD. La începutul anului trecut, Vlad Cosma a dat pubicității mai multe înregistrări audio făcute în sediul DNA Ploiești, Sebastian Ghiță a făcut o serie de dezvăluiri, iar Victor Ponta a confirmat într-o declarație din care rezultă că „Dosarul Ponta-Blair” a fost unul inventat. În primul rând, dosarul a fost construit în jurul unui denunț scris „la dictare”. Mai exact, doi procurori (Mircea Negulescu, Alfred Savu) și un ofițer de poliție judiciară (Mihai Iordache) au stat în fața lui Vlad Cosma și s-au întrecut în a-i dicta ce să scrie, în așa fel încât acuzațiile să fie cât mai credibile. „Le-am spus foarte clar că nu-l cunosc pe Tony Blair, că nu știu dacă s-a întâlnit cu Victor Ponta, dar mi s-a spus că trebuie să semnez o declarație și cred că în urma acelei declarații a pornit tot acest dosar”, explica Vlad Cosma în momentul în care a dat publicității înregistrarea. Reproducem un fragment:
Negulescu: Ce mai, ...I-am zis şi lui Lucică (n.r. – Onea), ne jucăm cu mintea lui. Am un fetiş cu el (n.r. – Ghiţă). Deci, scrie așa...
Savu: Precizez că, în perioada premergătoare campaniei şi imediat după, am asistat...sau imediat după, da? Cum să zicem? La începutul campaniei electorale...
Negulescu: În mod direct şi personal am asistat.
Savu: Păi, nu, că acuma zice....de el.
Negulescu: Am asistat la o discuţie, da?
Savu: ...purtată între Ponta Victor Viorel şi Sebastian Ghiţă Aurelian...
Negulescu: ...care....să-i asigure consultanţă şi sprijin logistic.. care candida la acea dată, în acea perioadă... pentru funcţia de ...
Poliţist Mihai Iordache: ...preşedinte al României.
Negulescu: ...preşedinte al României ...în luna noiembrie 2014. (...)
Savu: Din discuţiile avute în perioada campaniei electorale, am aflat ... Ghiţă Sebastian Aurelian îi asigură sprijin financiar lui
Ponta Victor Viorel prin plata mai multor servicii în timpul campaniei respectiv....să zicem: afişaj electoral...”.
Metodele de anchetă de la DNA Ploiești
Vlad Cosma a relatat în fața Înaltei Curți că a dat trei declarații împotriva lui Sebastian Ghiță – două cu identitate protejată, una cu identitate reală – și a dezvăluit cum decurgeau audierile la DNA Ploiești. „Am fost chemat singur cu altă persoană care a dat declarații. El a dat declarație cu nume real, apoi una cu identitate protejată. A venit rândul meu să susțin declarația cu identitate protejată, să susțin ce a declarat prima persoană. În permanență am asistat în biroul lui Mircea Negulescu. (...) A spus că domnul Onea așteaptă răspuns, că este nervos, că tata are o vârstă și o să moară în pușcărie. (...) S-a terminat declarația domnului și a venit rândul declarației mele.
Îmi aduc aminte de râsetele lui Onea, lui Negulescu și ale polițistului judiciar Iordache din birou, când se introduceau pasaje neadevărate care mă incriminau pe mine. (...) Am auzit cum cei doi spuneau despre Ispas că e un jegos, o zdreanță...De procurorul Tudose, Negulescu zicea că speră să-l găsească spânzurat de un pom în pădure la Păulești”.
Serghei Petruș, un denunțător închipuit
Identitatea falsă atribuită lui Vlad Cosma de către Mircea Negulescu este „Serghei Petruș”, un închipuit cetățean din Republica Moldova. Povestea era că Petruș, pătruns de simțul civic, ar fi avut dovezi că alegători de la Chișinău au primit mită electorală, iar probele incriminatoare le-a trimis la DNA-Ploiești. Numai că „Petruș” era Vlad Cosma: „Negulescu m-a sunat şi mi-a spus că e nervos şi că nu poate rezolva cu probele. Îmi oferă un alt plan de falsificare a probelor. Să scriu o declaraţie anonimă cu tabelele şi să o trimit la sediul DNA Ploieşti. Am realizat că tot ce fac aceşti oameni este ilegal. M-am filmat singur cu tabelele pe 18 mai 2015. Am trimis din Chişinău la DNA Ploieşti toate documentele cerute. Mi s-a spus că faxul a sosit şi aşteaptă plicul din Moldova. Onea mi-a cerut să modific tabelele pentru că îl încurcă anul 2012. Cele originale le-am rupt”.
Iată ce declara Sebastian Ghiță despre denunțul lui Sergei Petruș. „Acel denunţ e făcut de un cetăţean. Poate fi pus din nou să dea o probă şi să i se expertizeze scrisul. Acel document e un fals. Acolo se spun o mulţime de poveşti. Că a lucrat pentru campania lui Ponta. Acel cetăţean Serghei Petruş nu există. E un fals. Nu e nici vreo identitate acoperită”.
Victor Ponta a susținut că cei doi procurori au lucrat 100% cu dosare politice, iar scopul a fost eliminarea sa din viața politică. „Toată activitatea lui Portocală și Savu avea un scop 100% politic: fabricau probe, șantajau martori, mințeau judecătorii – totul ca să îmi facă mie dosare penale să nu candidez în 2016 și să nu ajut PSD în campania elctorală”, a declarat Victor Ponta.