Proiectul legii anti-țeapă a fost depus în Parlament. Ce schimbări majore sunt propuse și ce amenzi îi așteaptă pe dezvoltatorii imobiliari care vor încălca noile reglementări

Proiectul legii anti-țeapă a fost depus în Parlament. Ce schimbări majore sunt propuse și ce amenzi îi așteaptă pe dezvoltatorii imobiliari care vor încălca noile reglementări

Proiectul Legii anti-țeapă a fost depus în Parlament, anunță deputatul liberal Florin Roman.

În speță, legea se referă la protecția românilor în relația cu dezvoltatorii imobiliari. 

Amenzile propuse în proiectul de act normativ pentru dezvoltatorii imobiliari care nu respectă prevederile viitorului act normativ vor ajunge chiar și la 40.000 de lei.

 ”Dezvoltatorii imobiliari vor avea mai multe obligații, iar beneficiarii mai multe drepturi, dacă legea pe care am inițiat-o, împreună cu un alt coleg parlamentar, domnul deputat Gabi Andronache, va trece de Parlament. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea va reglementa regimul construcțiilor noi și va încerca să limiteze ”țepele” din domeniul construcțiilor.

De la 20.000 la 40.000 de lei vor plăti dezvoltatorii imobiliari, dacă nu vor respecta prevederile acestui proiect de lege. 

Alte sancțiuni sunt  prevăzute pentru, spre exemplu, nepredarea cărții construcției de către investitor către proprietar, a documentației privind proprietatea și a documentației la recepția lucrărilor. 

Într-un asemenea caz, amenda ar fi între 10.000 și 20.000 de lei. 

Încălcarea legii va putea duce însă chiar la suspendarea proiectului de dezvoltare imobiliară cu ajutorul poliției și jandarmeriei”.

Deputatul liberal mai arată că proiectul legii a fost elaborat după modelele francez și belgian.

Viitorul act normativ arată că acea entitate care scoate la vânzare o locuință trebuie să specifice în mod precis toate datele despre casa respectivă, de la preț până la servicii conexe, plus datele din contract, precum garanția. 

”Un aspect foarte important este acela că banii dați în avans nu vor mai putea fi folosiți de către investitor decât pentru apartamentul respectiv. 

Dezvoltatorii imobiliari care construiesc în pe banii luați de la clienți alte locuințe. nu vor mai putea face acest lucru. 

Sunt multe cazuri în care s-au blocat financiar. Când sunt în criză de bani pentru dezvoltarea proiectului, folosesc bani de avans. În viitor vor trebui să aibă solvabilitate pe fiecare locuință.

Potrivit proiectului, cel puțin 50% dintre sumele încasate pentru proiectul imobiliar, provenind de la beneficiari, vor fi depozitate într-un cont separat care să fie păstrat într-o bancă dispusă să acopere prin credit costul construcției, al terenului și care va folosit doar în aces scop. 

Sumele pot fi trase de către dezvoltator doar procentual în raport cu gradul de finalizare al construcției. În acest mod, beneficiarii sunt protejați în raport cu investitorul.