Proiectul fiscal care îi va viza pe toți românii. Toată lumea va fi obligată să completeze această declarație

Proiectul fiscal care îi va viza pe toți românii. Toată lumea va fi obligată să completeze această declarație Sursa foto: Arhiva EVZ

Există un proiect fiscal revoluționar, care ar putea să fie adoptat în viitorul apropiat și care s-ar răsfrânge asupra tuturor românilor. Ce spune ministrul de Finanțe.

O inițiativă extrem de importantă pentru români se află pe masa ministrului de Finanțe, Adrian Câciu. Este posibilă introducerea obligativității completării unei declarații de avere pentru toți cetățenii țării, persoane majore.

Ce a spus Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, despre acest proiect fiscal

Întrebat despre acest subiect, ministrul social-democrat nu a negat și a explicat că se încearcă un alt fel de „abordare fiscală”. „Anul viitor, exclus. Trebuie să înțeleagă toată lumea: noi vom discuta o altă abordare fiscală din perspectiva aceasta în momentul în care avem digitalizare totală pe economie, nu numai pe instituții”, a declarat Adrian Câciu la Antena 3.

În timpul negocierilor ce au avut loc la Palatul Parlamentului, reprezentanții PSD au venit cu ideea unor declarații de avere care să fie completate de toți românii. Soluția a fost agreată, de principiu, de conducerea PNL, dar ambele partide s-au blocat la modul în care s-ar putea implementa.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Când completează declarația e foarte important, înainte să taie porcul sau după”

Discuțiile care s-au învârtit în jurul acestui proiect fiscal, de mari dimensiuni, s-au împotmolit în momentul în care s-a discutat despre cum va arăta noua declarație de avere și cum urmează să fie completată, mai menționează sursa citată.

„România are mulți oameni în mediul rural. Când completează declarația e foarte important, înainte să taie porcul sau după. Oamenii vor avea multe probleme cu astfel de chestiuni. O altă problemă este cu centralizarea acestor declarații de avere. Ele ar trebui să aibă un format standard, ca să poată fi ușor introdus”, au explicat surse din cadrul negocierilor PSD - PNL.

Ideea apariției unei declarații de avere pentru toți românii a fost în discuție și în timpul guvernării PSD, varianta fiind susținută de fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici. Și atunci s-a renunțat la implementare, deoarece nu s-a găsit o soluție pentru aplicare.