Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va fi dat în judecată.
În declarația de presă de la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD, Marcel Ciolacu a spus, printre altele, că Guvernul funcționează de 60 de zile fără ordonanță de reorganizare și că în acest timp „zeci de prefecți au fost numiți ilegal”.
Întrebat dacă va da în judecată Guvernul, în cazul în care Fondul de Dezvoltare și Investiții va fi desființat, Marcel Ciolacu a răspuns tranșant: „Categoric. Nu pot să vă dau detalii, pentru că nu am început şi nu văd o decizie a Guvernului. Chiar ne facem că nu vedem ce se întâmplă la Guvern? Chiar ne facem că nu vedem câte ilegalităţi se fac într-un timp atât de scurt, de 60 de zile, la Guvern? Noi nu avem ordonanţa cu reorganizarea Guvernului şi ei funcţionează de 60 de zile. Sunt zeci de prefecţi numiţi ilegal. S-a dat o rectificare acum câteva zile ilegală”.
„Luaţi hârtiile venite de la Guvern cu privire la plafoane şi veţi citi acolo foarte clar. Ministrul Finanţelor, domnul Cîţu, împreună cu primul ministru, semnează aceste plafoane, specificând: nu se fac decât două rectificări şi sub nicio formă în decurs de 60 de zile. Au făcut trei rectificări, două în decurs de 60 de zile. Este o încălcare a legii", a conchis Marcel Ciolacu