Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2016 va fi finalizat azi de către Ministerul Finanţelor, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale, însă acesta nu va fi făcut public, ci depus la Guvern pentru a fi consultat de noul Cabinet.
Potrivit unor surse oficiale, proiectul de buget este aproape finalizat, urmând ca Ministerul Finanţelor să îl avizeze vineri. Bugetul pe anul viitor, în varianta concepută de ministrul demisionar Eugen Teodorovici, prevedere creşteri pentru domeniile Educaţiei şi Sănătăţii, potrivit surselor citate, dar şi sume de aproximativ 3 miliarde de lei pentru proiectele Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Aproximativ 13 miliarde de lei sunt prevăzuţi pentru finalizare unor proiecte, în jur de 4500, începute în anii 2007-2008.
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, după discuţiile de miercuri seara cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, că i-a cerut ministrului de Finanţe să nu facă public proiectul de buget, ci doar să îl depună la Guvern pentru a putea fi consultat de către noul Cabinet.
"I-am cerut ministrului Teodorovici ca proiectul de buget la care a lucrat şi care este, cred, aproape finalizat, să nu-l pună pe site, dar să-l depună la Guvern", a spus Dragnea.
Guvernul interimar condus de Sorin Cîmpeanu are atribuţii limitate şi nu poate adopta proiecte de lege sau ordonanţe de guvern.