Proiect româno-maghiar de cercetare cardiovasculară

Medicii din Timişoara şi cei din Szeged au primit fonduri europene pentru a punele bazele unui centru transfrontalier de cercetare în domeniul cardiovascular.

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, împreună cu Facultatea de Medicină a Universităţii din Szeged au primit aproape un milion de euro pentru a crea "HURO Cardio Pol", un pol regional de excelenţă în cercetarea translaţională cardiovasculară. În cadrul acestui proiect, în următorii doi ani, vor fi dotate, complementar, cele două instituţii, cu tehnică medicală de vârf. Astfel, instituţia de învăţământ maghiară va fi avea un laborator de genetică moleculară, în timp ce Universitatea de Medicină timişoreană va primi un laborator de microscopie confocală şi un altul de "data mining", respectiv de management al bazelor de date în cadrul proiectului. Proiectul va cuprinde o parte de cercetare şi o alta de screening a pacienţilor cu diverse afecţiuni cardiologice. Concret, spune dr. Danina Munteanu, cu ajutorul microscopului confocal (a cărui valoare se ridică la 370.000 de euro) vor fi studiate probe de la pacienţii cu aritmii repetate şi de la familiile în care au apărut morţi subite. Scopul este depistarea anomaliillor care apar în celule şi favorizează apoi moartea subită, spune specialistul. "Vrem să vedem dacă există o predispoziţie genetică în acest sens, deoarece, în ultimele decenii, s-a constatat o creştere foarte mare a numărului cazurilor de moarte subită. De regulă acestea sunt cauzate de aritmii. Iar în cazul tinerilor cu siguranţă există o genă care predispune şi pe care sperăm noi să putem să o depistăm cu ajutorul acestei aparaturi", a declarat dr. Danina Munteanu.