Finalizarea Catedralei este singurul proiect realist pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc.
Parlamentarul, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru Celebrarea Centenarului Marii Uniri, i-a îndemnat pe toţi cei convinşi de importanţa proiectului să doneze cel puţin doi euro.
„Comisia are responsabilitatea de a da coerenţă demersurilor, în primul rând guvernamentale, pentru acest obiectiv major. Avem multe iniţiative la nivel public sau privat. Această comisie trebuie să aducă în jurul mesei pe toţi cei ce vor să fie parte a proiectului Centenar. Acest proiect nu este un sac în care statul pune un buget şi cineva vine să cheltuiască. Fiecare dintre noi trebuie să se gândească ce putem face pentru acest proiect. Centenarul este despre trecut, prezent şi viitor (...) La nivel de proiect major, singurul obiectiv realist în acest an este Catedrala naţională”, a spus Robert Cazanciuc, citat de Agerpres.
„Dacă nu o să avem grijă ca acest obiectiv să fie finalizat, cred că o să avem o problemă de conştiinţă şi de istorie până la urmă. Catedrala nu este proiectul patriarhului Daniel (...) Este proiectul lui Carol I. După Războiul de Independenţă a apărut ideea unei catedrale. Sunt aproape 140 de ani de când Carol I a emis o lege privind Catedrala naţională. Cred că e momentul ca fiecare dintre noi să ne întrebăm dacă putem face ceva pentru acest obiectiv naţional. Să facem o donaţie de 2 euro (...) Să nu lăsăm să treacă istoria pe lângă noi fără să facem nimic pentru ea”, a adăugat Cazanciuc.
„Acolo vor fi multe funcţiuni cu caracter social. Sunt absolut convins că atunci când va fi finalizat la 1 decembrie anul acesta să mergem cu bucurie şi să fim mândri că am făcut o donaţie de 2 euro sau am vorbit de bine acest proiect. De hulit este foarte uşor, haideţi să şi construim ceva şi cred că anul acesta e o şansă chiar istorică pentru poporul român. (...) Să avem măcar o dată în acest an încredere în noi, să nu mai fim atât de suspicioşi că întotdeauna se ascunde ceva în spatele unui proiect. Sunt oameni care vor să construiască pentru această ţară pur şi simplu”, a arătat Cazanciuc.
„Toţi trebuie să facem acest lucru. Nu trebuie să facem un gest formal, să spunem: 'M-am împăcat cu Dumnezeu, am făcut o donaţie de 2 euro pentru catedrală'. Trebuie să fim conştienţi că e un proiect al nostru şi atunci să facem donaţia. Dacă nu suntem conştienţi că proiectul este al nostru, atunci putem să facem o donaţie în altă parte. Dar măcar să fim deschişi să înţelegem că este un proiect naţional, nu doar al bisericii”, a conchis Robert Cazanciuc.