PROIECT. PNL propune arestul în weekend

Liberalii lansează în dezbatere publică un proiect de lege privind pedepsele alternative pentru cei cu condamnări până în trei ani de închisoare, informează Agerpres.

Prin acest proiect, cei cu condamnări până în doi ani ar urma să beneficieze de executarea la domiciliu a pedepsei, cu supraveghere electronică, respectiv brăţară, iar cei cu pedepse până în trei ani, de muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei urmând să se realizeze sâmbăta şi duminica, în centre specializate, altele decât penitenciarele. 

Propunerea a fost discutată în Comisia de unificare a PNL şi ar urma să fie lansată în dezbatere publică. De asemenea, Ministerul Justiţiei ar urma să stabilească impactul acestui proiect, respectiv numărul condamnaţilor care ar putea fi eliberaţi în aceste condiţii. 

Potrivit unor surse liberale, prin acest proiect, PNL doreşte să rezolve problema aglomerării din închisori, dar şi eliberarea celor care nu au săvârşit fapte grave, dar care ar putea fi influenţaţi în mediul privativ de libertate.