Deputatul PSD Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, reprezentantul minorităţii rome în parlament, au depus un proiect legislativ prin care pedepsele cu închisoarea de până la şase ani inclusiv ar fi graţiate. Asta înseamnă că cei condamnaţi definitiv pentru dare şi luare de mită, trafic de influenţă sau abuz in serviciu vor fi graţiaţi.
Pedepsele cu închisoarea până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate, conform unui proiect depus la Cameră. Aceste prevederi sunt cuprinse în proiectul de lege intitulat "Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse", iniţiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi de către preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Păun. Iniţiativa legislativă a celor doi deputaţi prevede, totodată, şi graţierea minorilor trimişi într-o şcoală specială de muncă şi reeducare. De asemenea, proiectul legislativ prevede graţierea cu o treime a pedepselor cu închisoarea între 6 şi 8 ani inclusiv, graţierea cu o cincime a pedepselor cu închisoarea între 8 şi 10 ani inclusiv. Parlamentarii şi magistraţii care ar putea scăpa Printre beneficiarii acestui prioiect ar fi: fostul deputat Vasile Duţă (cinci ani), fostul deputat Emilian Cutean (cinci ani), fostul secretar de stat Ionel Manţog (cinci ani), fostul deputat Adrian Năstase (doi ani), fostul deputat Virgil Pop (cinci ani), fostul ditector de la Opc Braşov Ionel Spătaru (cinci ani) ş.a. Mai mulţi magistraţi condamnaţi pentru corupţie, printre care fostul vicepreşedinte al Judecătorie Petroşani, Valentin Popescu (doi ani şi şase luni), fostul prim procuror de la Parchetul de pe lângă judecătoria Sibiu, Florin Apostu (cinci ani) ş.a Pe lângă aceştia vor mai beneficia şi alte categorii de condamnaţi: avocaţi, poliţişti, vameşi, funcţionari publici etc. În 2011, creştere a condamnărilor cu 90% Potrivt statisticilor DNA, numărul condamnărilor definitive, în 2011, a avut o creştere de peste 90%, anul trecut, faţă de 2010. Conform rapoartelor DNA, 298 de persoane au fost condamnate definitiv, în 2011. În cazul celor condamnaţi nedefinitiv: această măsură a fost luată pentru mai multe persoane, între care un prefect opt primari, 10 avocaţi, 13 comisari de gardă financiară, cinci directori de instituţii publice. Sunt excluşi recidiviştii Proiectul de lege prevede că de la aceste graţieri şi amnistieri sunt excluşi cei recidivişti prin condamnări anterioare sau condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă. Cei care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiază de prevederile acestui proiect de lege. De asemenea, cei care au săvârşit infracţiuni prevăzute de Legea siguranţei, de Legea combaterii evaziunii fiscale şi de Legea privind combaterea traficului şi consumului de droguri nu pot beneficia de aceste prevederi ale proiectului de lege. Proiectul de lege prevede că persoanele graţiate care, în curs de trei ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa pe lângă pedeapa stabilită şi pedeapsa graţiată. Înregistrat la Camera Deputaţilor Proiectul de lege are numărul de înregistrare 331/2012, fiind adresat Biroului Permanent al Camerei în data de 2 octombrie. În expunerea de motive a proiectului de lege cei doi iniţiatori argumentează necesitatea adoptării unor astfel de reglementări legale prin necesitatea oferirii posibilităţii ca persoanele condamnate care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi cele care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare să beneficieze de clemenţa legiuitorului. Un alt argument invocat de iniţiatori se referă la ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor. Doctoratul în celulă, jumătate de pedeapsă Deţinuţilor care au lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate li se vor considera, pentru eliberare condiţionată, 4 zile executate pentru 2 zile de muncă, potrivit unui proiect de lege iniţiat de către deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului. Proiectul legislativ modifică articolul 76, alineatul 1, litera f) din Legea 275/2006, care prevedea că deţinuţilor cu lucrări ştiinţifice publicate li se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă, majorarea de o zi fiind prevăzută de această iniţiativă legislativă. De asemenea, prin acest proiect de lege se elimină prevederile de plată a orelor suplimentare pentru deţinuţi, aceştia menţinându-şi posibilitatea de munci 10 ore pe zi, dar nu mai mult de 50 de ore pe săptămână, însă fără plată.
- Traian Băsescu: "USL a dat o lovitură aproape militară în numele puşcăriabililor"
- Voiculescu a pus stăpânire pe România. Acoliţii lui, angajaţi în masă la Ministerul Agriculturii
- Mircea Diaconu, faţă în faţă cu anchetatorii
- USL a activat reţeaua din justiţie a lui Cătălin Voicu
- Fuga de Justiţie, adevăratul motiv al demisiei lui Dan Voiculescu din Senat