Programul PNL de guvernare europeană. Profesioniștii care pun România în primul rând al Europei

Partidul Național Liberal și-a lansat, luni seara, programul politic pentru alegerile europarlamentare. Intitulat “Profesioniști în Parlamentul European”, programul PNL este un adevărat program de guvernare europeană care, la 12 ani de la aderarea României la UE, este menit să încheie procesul de integrare în UE prin dezvoltarea țării cu fonduri europene, intrarea în Schengen și adoptarea monedei euro.

Programul PNL pentru europarlamentare este primul și singurul răspuns matur, din această campanie, dat problemelor cu care se confruntă România la 12 ani de la aderarea la UE.

Experiența PNL din orașe performante, transpusă național

La lansarea programului au participat numeroși oameni de afaceri, reprezentanți ai societății civile dar și conducerea PNL și candidați la alegerile europarlamentare. Obiectivul declarat al PNL pentru următorii cinci ani în Parlamentul European este acela de a face din România un membru al UE cu drepturi și beneficii depline, de a aduce România în primul rând al deciziilor în UE ca stat complet egal și puternic. Accentul este pus pe fondurile europene, cele care pot dezvolta România așa cum s-a întâmplat deja în orașele și județele administrate de liberali precum Cluj, Oradea, Timișoara.

În cuvintele lui Rareș Bogdan, candidat PNL la europarlamentare: “Dezvoltarea României gândită de PNL se bazează foarte mult pe comunități locale performante. Aici, atuurile sunt fără nicio discuție în favoarea PNL. Dacă privim dezvoltarea comunităților locale conduse de primari, președinți de consilii județene liberali în comparație cu alte zone, veți vedea diferențe covârșitoare, diferențe care trebuie estompate. Dar acest lucru nu se poate decât prin importarea acelorași practici și în zonele care astăzi sunt aproape abandonate. Nu poți să dezvolți o țară decât dezvoltând comunitățile locale și folosind banii europeni. Liberalii au reușit să arate acest lucru la nivel local și județean. În momentul în care românii ne vor da votul, vom arăta că experiența acestor oameni se va transpune la nivel national”.

Obiectiv: un buget european generos pentru România

Obținerea unui buget european pentru România, cel puțin la nivelul celui anterior, simplificarea puternică a procedurilor de accesare a banilor europeni reprezintă premisele programului liberal enunțate de Ludovic Orban, președintele PNL: ”Europa înseamnă civilizație, Europa înseamnă calitatea vieții. Ne propunem să fructificăm toate resursele care ne sunt puse la dispoziție, nu cum se întâmplă astăzi, în care miliarde de euro sunt ținuți la granița țării, fără nici un fel de șansă de a putea să îi aducem în țară, din cauza incompetenței și centralismului birocratic al unor guvernanți”.

(pentru a consulta programul integral al PNL pentru europarlamentare, vizitați www.romaniainprimulrand.ro)

7 cele mai importante obiective ale PNL:

  • Fonduri europene pentru România pentru 2021-2027 la nivelul 2014-2020.
  • Plăți directe în agricultură la nivelul mediu UE.
  • Finalizarea autostrăzilor: autostrada Pitești - Sibiu, autostrada Comarnic - Brașov, autostrada Târgu Mureș – Iași –  Ungheni, drumul expres Craiova - Pitești și șoseaua de centură a Municipiului București.
  • Dublarea fondurilor europene pentru cadastrare.
  • Program de investiții pentru a conecta la rețeaua de distribuție a gazelor toate orașele României până în 2024.
  • Construcția și dotarea până în 2024 a trei spitale regionale la standarde europene.
  • Finanțarea din fonduri europene a conectării tuturor universităților și liceelor la internet de mare viteză.