De la fenomenul tinerilor care și-au pierdut viețile loviți de mașini și trenuri întrucât aveau căștile în urechi, trecem la vârstnicii care se deplasează cu ajutorul cârjelor sau bastonului și se încăpățânează să traverseze prin locuri neamenajate. În cursul zilei de 14 noiembrie au fost înregistrate două accidente, unul feroviar și altul rutier, o persoană decedând.

Ziua de miercuri, 14 noiembrie, a fost "marcată" de mai multe accidente. Însă, de precizat este faptul că, în ultima perioadă, tot mai multe evenimente nefericite au avut loc din pricina vârstnicilor care aleg să traverseze prin locuri nepermise, ei deplasându-se cu ajutorul cârjelor sau bastonului. Spre exemplu, potrivit oamenilor legii, în jurul orei 9.50, o femeie, în vârstă de 28 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe Șoseaua Mangaliei, dinspre strada Pandurului către strada Caraiman, iar în dreptul Carrefour a surprins și accidentat ușor o femeie, de 82 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fără a se asigura.

Polițiștii rutieri au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment. Apoi, cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța au fost solicitate să intervină în Valu lui Traian, zona Valea Seacă, acolo unde o femeie a fost spulberată de tren. Nenorocirea s-a produs la orele dimineții!

Femeia, în vârstă de 80 de ani, a vrut să traverseze liniile de cale ferată, în baston, dar s-a împiedicat și a căzut. Nu a mai avut, practic, nici o șansă! A fost, efectiv, spulberată. În urmă cu câteva luni, în același loc a mai murit un vârstnic, în același mod. Și, din păcate, nu sunt singurele exemple de acest gen, în care victime pică pietonii în vârstă, care se deplasează cu ajutor și totuși traversează prin loc nepermis, scrie Replicaonline.

Te-ar putea interesa și: