Profețiile zilei cele de pe urmă și despre a doua venire a Mântuitorului prind contur în întreaga lume, potrivit afirmațiilor blogului Bible Prophecy – Signposts of the Times.

Sfârșitul lumii, așa cum este descris de Biblia creștină, va deschide o eră de conflicte și chinuri, spre deosebire de orice a cunoscut vreodată omenirea. Biblia vorbește despre semne în ceruri și pe pământ care vor preceda sfârșitul zilelor noastre, Iisus Hristos însuși vorbind despre războaie și zvonuri despre războaie în zilele dinaintea celei de-a doua veniri a Sa.

Grupurile de nișă ale teoreticienilor conspirației consideră că aceste semne se manifestă deja și nu mai este mult timp până la judecata finală, scrie Express.

Potrivit blogului de conspirație Bible Prophecy – Signposts of the Times, timpul nostru care ne-a rămas pe Pământ este „foarte, foarte scurt”.

Și, deși nu există dovezi credibile – științifice sau religioase – care să susțină aceste afirmații, autorii blogului sunt convinși că recentele frământări socio-politice sunt dovada faptului că profeția biblică se împlinește.

Agenda 21 și Marea Resetare

În cea mai recentă postare a sa, blogul afirmă: „Recent am comentat unele dintre cele mai importante semne profetice din ultimele zile, pe care credem că le vedem acum dezvoltându-se.

„Aceste semne includ creșterea în putere a Iranului, (Persia), Turciei, (Beth Togarmah) și a Chinei (regii Orientului), în calitate de jucători-cheie în Ziua Domnului care vine (Tribulații).

„De asemenea, am comentat cursa către societatea fără numerar și tehnologia care va fi marca sistemului de identificare a Fiarei”.

„Am observat, de asemenea, rapiditatea evenimentelor recente (Agenda 21 și Marea Resetare), care conduc lumea către viitorul guvern sau către sistemul unic de guvernare mondial”.

Conform escatologiei creștine – teologie preocupată de sfârșitul lumii și de existența individuală după moarte- sfârșitul timpului nostru va vedea creșterea în putere a Antihristului înainte de a doua venire a lui Hristos.

Scriptura sugerează că această figură mesianică malefică  va prelua puterea în al treilea templu din Ierusalim – un lăcaș de cult care nu există încă și nu este clar dacă va exista vreodată.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE