Profesorii, șantaj la politicieni, sfidare pentru elevi și părinți. De ce au ales tocmai data de 22 mai pentru grevă

Sursa foto: INQUAM Photos

Cadrele didactice din România sunt nemulțumite de condițiile de muncă, dar și de salariile pe care le primesc. Astfel, începând de luni, 22 mai, va începe greva din sistemul de învățămâmt. Această dată nu a fost aleasă întâmplător.

Prevederile noi noua Lege a dialogului social au fost analizate foarte bine de sindicatele din sistemul de învățământ pentru ca toate regulile să fie respectate cu strictețe. Cadrele didactice au decis să înceapă greva de luni, 22 mai, chiar înainte ca situația școlară din sistemul preuniversitar să fie încheiată, dar și înainte de toate examenele. Plasarea grevei în această zi arată că sindicatele vor să forțeze Guvernul să rezolve toate solicitările pe care le-au făcut în ultimele săptămâni.

În cazul în care Guvernul nu va reacționa precum își doresc profesorii, de suferit vor avea elevii și studenții. Situația școală ar putea fi încheiată la timp, iar examenele să nu aibă întârzieri în cazul în care Guvernul va majora salariile din sistemul de educație. Părinții au fost rugați de liderii sindicatelor să nu își trimită copiii la șocală dacă majoritatea profesorilor din școala la care cei mici învață se află în grevă.

Cine va intra în grevă începând de luni, 22 mai

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională „Alma Mater”, din învățământul superior reprezintă toate cadrele didactice din țară, inclusiv personalul nedidactic. Statisticile arată că începând de luni, 22 mai, peste 70% dintre profesorii care sunt membri de sindicat vor intra în grevă. Manifestației se vor putea alătura și cei care nu sunt membri, dar și cadrele didactice care fac parte din sindicate și nu și-au manifestat dorința până în acest moment.

Toate persoanele care lucrează în unitățile de învățământ, inclusiv personalul nedidactic, au semnalat probleme cu salarizare. Și aceste persoane pot intra în grevă, ceea ce înseamnă că nu se vor putea face înscrieri pentru examenele naționale și Bacalaureat. Personalul nedidactic este subordat administației locale deoarece primăriile sunt ordonatori de credite, dar salariile acestor angajați sunt calculate conform acelorași grile din Legea salarizării care oferă 2.500 de lei pe lună unui debutant, fie că e profesor în școli sau licee, educator, asistent universitar cu doctorat sau contabil.

Ce pot face profesorii în timpul grevei

În legislație se precizeacă profesorii pot face grevă generală la locul de muncă stând în cancelarie, ceea ce înseamnă că elevii care vor merge la școală ar putea să rămână nesupravegheați în săile de clasă. Linderii de sindicat au explicat că legea prevede ca directorii școlilor să asigure supravegherea elevilor dacă profesorii și personalul nedidactic vor refuza să intre în sălile de clasă. În tot acest timp, Ministerul Educației face toate demersurile legale pentru a negocia cu sindicatele. Creșterea salariilor nu depinde de ministerul condus de Ligia Deca, ci de coaliția de guvernare.

„Creşterile salariale şi alte drepturi de natură salarială solicitate de federaţiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă; prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educaţiei”, a declarat Ligia Deca, după o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor, care a avut loc pe 17 mai. Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor abia după greva de avertisment care a avut loc miercuri, între orele 11.00 și 13.00.

Sindicatele sunt determinate să declanșeze luni, 22 mai, grevă generală dacă salariile din întregul sistem de educație nu vor fi modificate. Greva organizată de profesori vine chiar înainte de rotativa guvernamentală, iar PNL ar putea să arunce această problemă în curtea partenerilor de guvernare de la PSD. O decizie luată de actualul premier ar urma să fie pusă în aplicare de următorul șef al Guvernului, care va fi, cel mai probabil, Marcel Ciolacu.

Sindicatele sunt susținute de Ministerul Educației

Ministerul Educației a susțint încă de la început angajații din sistem. Ministrul Ligia Deca i-a transmis premierului Ciucă că nu mai are de unde să facă reduceri de buget. Mai mult decât atât, Deca a explicat că are nevoie de mai mulți bani deoarece bugetul pentru Educație a fost subdimensionat. Ministerul beneficiază în fiecare an de alocarea a 6% din Produsul Intern Brut.

„Ministerul Educaţiei susţine principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu. Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educaţiei a emis ordinul de ministru privind constituirea comisiei de negociere a acestuia”, a transmis Ministerul Educației, în urma întâlnirii pe care Ligia Deca a avut-o cu liderii celor trei federații sindicale în această săptămână, potrivit Jurnalul.ro.